Din ceea ce ne-a predat doamna Negoescu, profesoara noastră de istorie din ciclul doi al şcolii elementare, nu-mi amintesc decât că ne-a vorbit cu mult dispreţ despre aristocraţia franceză din ajunul Revoluţiei de la 1789. În ciuda ifoselor şi a splendorii pe care aristocraţia din acea vreme le afişau — spunea doamna Negoescu —, închipuiţi-vă, dragi copii, că sub superbele lor peruci cârlionţate mişunau păduchii.
Îmi amintesc că, în ciuda credulităţii mele de atunci (şi de mai târziu), am primit cu scepticism vestea că păduchii mişunau sub perucile nobililor de la curtea regelui Ludovic al XVI-lea... Dacă i-am dat crezare că Maria–Antoaneta întâmpinase, de la balconul palatului regal, mulţimea revoltată cu celebrele cuvinte „Dacă n-aveţi pâine, mâncaţi cozonac!”, şi, drept urmare, Maria Antoaneta mi s-a înfăţişat de atunci ca o femeie arogantă şi, fără să-i fi văzut vreodată portretul, durdulie, cu pielea lăptoasă şi îngrozitor de antipatică, în schimb am suspectat-o, în secret, pe doamna Negoescu că se înclinase cu prea multă uşurinţă sub vântul înnoirii proletare. *** *Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
