Fiindcă e grăbit să-şi reia lectura întreruptă la schimbarea de metrou de la Dristor, Dan nu-i prea atent când îşi alege noul loc. Odată aşezat, fără să ştie pe cine are alături, deschide nerăbdător cartea, dar în clipa următoare un miros greu îi întoarce stomacul pe dos. A avut ghinion, a nimerit lângă un nespălat, asta e. Precaut, întoarce discret capul spre locul din dreapta, unde zăreşte o doamnă spălăţică, nu poate să-i aprecieze vârsta dar n-are importanţă, e clar că nu de la ea vine duhoarea. Aşadar sursa trebuie că-i în stânga sa. În partea aceea însă, intuind pericolul ca gestul să-i fie luat drept provocator, evită să-şi întoarcă privirea, tot ce poate să vadă cu coada ochiului e o pereche de blugi soioşi întinşi pe nişte coapse dezgustător de osoase.
Cum metroul e pe jumătate gol, e foarte simplu să-şi găsească alt loc. C-un deget strecurat în chip de semn între foile cărţii, se grăbeşte să se scoale, cu servieta subsuoară, şi, traversând aplecat de mijloc culoarul, se mută pe partea cealaltă a vagonului, pieziş, taman dincolo de uşă. Abia de acolo, de pe locul cel nou, îşi permite, înainte de a reîncepe lectura, să arunce o privire îndărăt, spre individul de lângă care tocmai a plecat. La prima vedere, mă rog, un tip ca oricare altul. Dă să-şi reia lectura, dar tresare observând privirea individului în blugi aţintită drept în ochii săi — o privire arzând de ură. Ptiu drace! e ca-ntr-un vis urât, individul nu numai că-l ţintuieşte cu ochii săi întunecaţi, plini de duşmănie, dar uite-l că se şi ridică, îndârjit, de pe locul său şi vine întins să se aşeze alături de Dan. N-are nicio oprelişte, nu cunoaşte niciun fel de ocolişuri.
— Mi s-a părut mie sau nu v-a convenit ceva la mine adineaori?
Dan nu se întoarce spre el, nu doreşte să-i răspundă. I-a simţit doar, de aproape, răutatea ieşindu-i pe gură odată cu răsuflarea înteţită, amestecată cu putoarea de nespălat. Doar că individul se pare că nu doreşte să provoace scandal în văzul lumii, recurge la o vehemenţă cu surdină. Nu doreşte să provoace scandal în văzul lumii dar nici nu se mulţumeşte fără să capete satisfacţie.
— Pot să ştiu ce nu vă convine la mine?
Dan renunţă pentru moment la retragerea în cochilie, i se pare totuşi laş s-o facă.
— Cred că am dreptul să-mi aleg orice loc îmi place, îi răspunde străduindu-se să fie calm.
Tipul stă puţin aplecat în faţă şi răsucit spre el, cineva din afară ar zice că tocmai au început o discuţie amicală, dar în realitate aici e vorba de ostilitate sadea, iscată din nimic.
— Hai să ne-nţelegem, am şi eu nişte drepturi. Corect? Dacă cineva pleacă de lângă mine şi s-aşează pe alt loc, mă-ntreb de ce. E ceva în neregulă cu mine?
— N-am nicio obligaţie să-ţi răspund.
Tipul îl fixează cu ochii săi negri, ferm convins de dreptatea lui. Pe Dan ochii aceia îl agasează cumplit. Îşi întoarce privirea în altă parte. La îmbinarea dintre vagoane, un agent de pază în salopetă neagră stă în picioare, rezemat uşor cu umărul de bara verticală într-o atitudine de falsă somnolenţă, în realitate observând atent dar discret tot ce se întâmplă în jur — îndatorirea lui, pentru care este plătit.
Celălalt nu-l slăbeşte din ochi.
— Aştept în continuare explicaţia dumitale, îl somează.
Atât e de magnetică şi de malefică privirea intensă a individului încât Dan cu greu poate scăpa din capcana ochilor săi. Se întreabă dacă agentului de pază nu i se pare suspectă vrajba mocnită dintre doi călători din apropierea sa. Sau poate că nu sesizează nicio vrajbă, cine ştie ce consemn au agenţii ăştia de pază. Dan îşi întoarce privirea spre tipa de lângă care a plecat cu două minute în urmă, cea spălăţică, şi acum, de la distanţă, constată că e încă tânără, probabil sub patruzeci de ani, înfăţişare plăcută. Brusc ia hotărârea să părăsească şi acest loc. Când se ridică în picioare nu ştie către ce alt loc să se îndrepte dar în clipa următoare s-a decis să se întoarcă pe vechiul său loc, lângă tipa cea spălăţică. Femeia îi aruncă o scurtă privire indiferentă în momentul când dă să se aşeze lângă ea. Cu o întârziere de o secundă sau două pare să-l recunoască totuşi şi atunci în ochii ei licăreşte o luminiţă neliniştită, întrebându-se pesemne ce se-ntâmplă.
Dan s-a aşezat şi îşi ridică ochii spre tipul soios rămas de cealaltă parte a vagonului, cu privirea sa de animal de pradă întărâtat înfiptă în ochii săi, la care acum se adaugă o licărire de dispreţ. Se aşteaptă să-l vadă ridicându-se încă o dată, continuând să-l urmărească pas cu pas. Metroul începe să încetinească, se anunţă staţia Mihai Bravu, cu peronul pe partea dreaptă. Dintre puţinii călători, vreo trei-patru se adună în faţa uşii, aşteptând oprirea. Tipul nespălat sare de pe scaun, elastic şi cu vigoare neostoită, şi traversează încă o dată, ţintit, culoarul, spre Dan. De astă dată agentul de pază dă semne că a sesizat că ceva nu-i în regulă, e decis să intervină, privirea i se îndreaptă brusc, agilă şi severă, spre locul virtualului incident, gheata sa robustă înaintează ferm pe o traiectorie ce taie culoarul de-a dreptul, corpul tot i s-a trezit din letargie şi a pornit-o pe calea intervenţiei. Mai rapidă însă decât agentul şi decât individul în blugi îngălaţi, brusc tânăra spălăţică i se agaţă lui Dan de braţ, lipindu-i-se cu obrazul de umăr, toată numai surâs şi avânt drăgăstos, în timp ce gura ei rosteşte cu voce scăzută cu totul altceva decât vrea să spună gestul:
— Am văzut ce-ţi face tipu’ ăla scârbos, fă-te că eşti cu mine.
Trenul a oprit în staţia Mihai Bravu, uşile se deschid, cei câţiva călători ies şi, odată cu ei, se face nevăzut ca un iluzionist pe scenă şi individul soios, cu duhoarea lui cu tot.
Tânăra cu înfăţişare plăcută îşi îndepărtează puţin capul de umărul lui Dan, lăsând încă să stăruie ceva din splendoarea gestului ei spontan de adineaori.
— Cel puţin am fost eficientă, râde ea. Vă rog să mă iertaţi. Şi îşi retrage mâna de pe după braţul lui Dan.
Uşile se închid, vocea anunţă că urmează staţia Timpuri Noi, cu peronul pe partea dreaptă. Trenul prinde viteză cu zumzet în crescendo, Dan s-a întors un pic spre tânăra de lângă el, atât cât s-o vadă redevenind, aproape, călătoarea indiferentă din metrou. Bagă de seamă că degetul i-a rămas strecurat între foile cărţii, acolo unde şi-a întrerupt lectura.
*** *Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
