După un an de secetă, în ’46, nu mai aveam în casă niciun cubuleţ de zahăr. Seara, şezând la un pahar de ceai, mama încă mai avea puterea să glumească şi îmi spunea:
— Dacă amesteci cu linguriţa în cană de patruzeci de ori o să vezi că ceaiul se-ndulceşte. Ia încearcă.
Râdea când spunea asta, la fel şi tata, şi râdeam şi eu neîncrezător, dar amestecam totuşi şi număram conştiincios patruzeci de învârtituri, după care, continuând să mă amuz, gustam din ceai, aşa, într-o doară. Dar parcă nu-mi venea să înlătur cu desăvârşire speranţa că am să simt în gură gust dulce. Măcar o idee. *** *Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu