Ne aflam în vizită la sora mamei din Bucureşti, teotea Niunea, în apartamentul acesteia de pe strada Cazărmii, la început de decembrie. Dimineaţă, încercând să mă încalţ, am constatat că piciorul nu-mi mai intră în gheată. Mama s-a prefăcut mirată şi a spus:
— Ia să vedem, care-i cauza? Te pomeneşti că o fi ceva înăuntru!
Băgând mâna în gheată, am dibuit înăuntru ceva rece, metalic. Era o monedă mare, groasă şi grea, cum nu mai văzusem până atunci.
— Asta ţi-a adus-o Moş Nicolae, a spus mama.
A fost primul Moş Nicolae de care îmi amintesc. Unchiu-meu Serghei, la care ţineam mult pe vremea aceea dar care s-a dovedit mai târziu a fi un fanfaron cu ştaif a avut grijă ca eu să aflu neîntârziat că el a fost moşul cel darnic.
Moneda înfăţişa pe avers capul regelui Mihai, din profil, iar pe revers îl înfăţişa pe Ştefan cel Mare, îngenuncheat, închinând o biserică. Era o monedă de argint, cu adevărat grea, care în anii următori a devenit mândria micii mele colecţii de bani. Până într-un an când, încolţiţi de nevoi, ai mei au găsit un colecţionar şi au vândut-o cu treizeci de lei, cam atât cât câştiga tata în două zile ca funcţionar la Întreprinderea Comunală. *** *Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu