duminică, 6 noiembrie 2011

Dintele pe acoperiş


Primul dinte care mi-a căzut cândva
tata l-a aruncat pe-acoperişul casei
iu–huuu! şi-a luat avânt şi braţul
i s-a rotit victorios: dintele pe casă
avea să-mi ţină de noroc în viaţă
De pe ţiglă s-a rostogolit în streaşină
unde urmau să-l acopere frunzele veştede
     muiate de ploi
În vis m-am înălţat cu tricicleta
în zbor peste acoperiş
pedalând repede-repede, neobosit
peste ţigla decolorată mirosind
     a anotimpuri viitoare
     şi-atât
Dar ploaia se scurgea pe burlan
de-a dreapta ferestrei
bătând toba de tinichea tram–dram
în timp ce mama toca preocupată
la maşina ei de cusut Singer...
— Unde îmi duci norocul, dinte al meu căzut?
— Fii liniştit, copile, ploaia m-a dus cu ea
pe burlan în jos, m-a rostogolit
odată cu puhoiul de primăvară
printre firele de iarbă
din curte-n rigolă, pe străzi povârnite
de departe am trimis spre tine noroacele:
de pe fundul unui râu
de pe fundul unui fluviu
de pe plaja unei mări
rostogolit împreună cu scoicile
spălat de valurile de smarald
Vino şi găseşte-mă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu