Trecere

Credeam că doar fiindcă nu mă concentrez îndeajuns îmi scapă momentul — pe care îmi doream nespus să-l trăiesc — când din starea de veghe treceam în somn. Şi în vis. În seara următoare, la sfârşit de zi, obosit de şcoală şi de joacă, în aşternutul meu încălzit de la căldura trupului, îmi promiteam să fiu de astă dată mult mai atent.
   Mă trezeam dimineaţă şi îmi făceam reproşuri: cum e posibil? Am fost treaz, am fost atent, am fost cât se poate de atent, şi totuşi nici acum n-am trăit momentul.
   După mai multe încercări eşuate am renunţat: nu, nu se putea surprinde trecerea de la veghe la somn.

   Astăzi mi se întâmplă la fel. Îmi dau silinţa şi sunt foarte atent, cât se poate de atent. La sfârşit de iarnă observ când înfloresc ghioceii, când înfloresc brânduşele, nu-mi scapă momentul când înfloreşte forsiția, sunt atent când se luminează a galben-verde ramurile sălciei, când cresc mâţişorii de mesteacăn, când înfloresc corcoduşii, cireşii, merii, sunt atent la toate. Şi cu toate astea mă trezesc în plină primăvară fără să fi trăit momentul când iarna a trecut în primăvară.