Un număr de acrobaţie pe estradă*

   Un tânăr matur, i-aş putea zice. Un bărbat prezentabil, plăcut şi chiar bine îmbrăcat. Un sacou sport, de culoare deschisă, cravată la gât, tot de culoare deschisă, doar că altă nuanţă. Se află pe un fel de estradă, în faţa unui public care este în jurul meu, dar nu sunt preocupat să-l văd. Întreaga mea atenţie e îndreptată asupra bărbatului de pe estradă. A fost desigur, anterior (visului meu), o negociere între acel bărbat şi organizatorul/patronul spectacolului, care, la fel ca şi publicul, se află în afara câmpului meu vizual. Bărbatul de pe estradă trebuie să prezinte o acrobaţie, dar numai dacă primeşte suma pe care a pretins-o. Acrobaţia constă în căţărarea pe o frânghie, plus, probabil, alte exerciţii de forţă, acolo sus, după ce va fi ajuns în preajma unor bare, rulouri şi mai ştiu eu ce, agăţate sus, în apropierea tavanului sălii — dacă de o sală este vorba.
   Între timp a primit suma. În faţa publicului, numără câteva bancnote — mi-a scăpat dacă sunt trei sau patru sute. Suma se pare că este cea convenită, aşa că bărbatul în sacou de culoare deschisă recunoaşte cu onestitate şi pe faţă cu un zâmbet dezarmat că da, a fost plătit exact aşa cum pretinsese şi acum — asta e! — nu-i mai rămâne decât să execute, după ce strecoară banii în buzunar, numărul de acrobaţie. Că este îmbrăcat de stradă se pare că nu-i pentru el o piedică. Desigur, ar fi fost mai bine să poarte un costum de gimnastică adecvat, dar dacă aşa s-a nimerit...
   Se tărăgănează însă. Iată că pe estradă a apărut un bătrân scund şi slăbănog, care are ceva de spus. Bătrânul nu pare deloc fâstâcit. Are o barbă albă, rigidă şi cumva lipsită de grosime, plată, ca în filmele cu mujici ruşi şi ochii mijiţi în soare şi plini de zâmbet. De altfel şi îmbrăcămintea îi seamănă cu cea a unui mujic. Îi urmăresc barba în timp ce vorbeşte şi, în loc să iau seama la cuvintele sale, întreaga atenţie îmi este captată de acea barbă albă şi rigidă care tremură în ritmul vorbirii sale. Bătrânul parcă latră, atât de tare îi tremură barba, doar că de auzit nu se aude mai nimic.
   Bătrânul a dispărut de pe estradă şi iată-l din nou pe bărbatul plăcut de la început, care e gata să-şi înceapă numărul — un număr de circ. Numai că nu de o căţărare e vorba de astă dată ci de un număr constând în mânuirea mai multor săbii, de nu cumva e vorba şi de alte obiecte alungite acolo, în mănunchiul pe care îl ţine în mână, pregătindu-se să înceapă. E tot onest şi tot plăcut la vedere. Să vedem ce-o să facă...
   Oricum, slavă Domnului că n-a fost un coşmar.

***

^*Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou>
Publicat şi în Vatra, 7–8 2017