Notaţii literare (II) — Simbolistică

Simbolistică abuzivă
Există un palier pe scara simbolisticii/codificării dincolo de care simbolurile nu mai pot fi ţinute sub control; se intră în zona simbolisticii abuzive. Rezultatul: o literatură nesinceră, bolnavă. În această zonă îşi plasează, de preferinţă, producţiile şarlatanii literari. Ei mizează pe slaba „rezistenţă” a consumatorilor de literatură, pe snobismul acestora. Snobii (inclusiv criticii snobi), al căror număr este cu mult mai mare decât cel pe care îl atestă „recensământurile literare”, nu ţi-ar recunoaşte în ruptul capului că le scapă „interpretarea” unui text comentat. Pradă panicii că ar putea fi luaţi drept ignoranţi, nereceptivi la „marea” artă, snobii sunt dispuşi să supraliciteze hermeneutica, făcând jocul imposturii autorilor. V. Paracliserul lui Marin Sorescu sau Cartea fiilor de Mircea Ciobanu.

Festele excesului de simbolistică
„(...)[I]maginarul şi imaginaţia creatoare pot juca uşor farse celui care le practică. Sunt de acord cu ideea de a acorda imaginaţiei creatoare statutul ce-l merită, dar asta nu înseamnă că acest gen de activitate speculativă şi intelectual filozofică nu are, ca de altfel tot ceea ce este uman, patologia sa faţă de care trebuie să ne arătăm mefienţi. Graniţa dintre fantasma subiectivă şi interpretarea simbolică o poate stabili numai rigoarea gândirii ştiinţifice, pentru că unul dintre parametrii săi fundamentali este verificarea. Cu alte cuvinte, deşi orice se poate interpreta, nu tot ce e interpretabil e şi adevărat.” [Antoine Faivre. Interviu în suplimentul Litere, Arte & Idei al ziarului Cotidianul, 3 aug. 1992.]

A.F. cere intervenţia „gândirii ştiinţifice” şi vorbeşte despre adevăr (altul decât cel estetic). O gândire, poate, prea carteziană...

Sarcasmul lui Dostoievski
Dostoievski, Jurnalul unui scriitor: „Puteţi să-mi daţi tot ce doriţi... Însemnările unui nebun, oda Dumnezeul, Iuri Miloslavski, poeziile lui Fet, tot ce vreţi, şi mă oblig să vă găsesc în primele zece rânduri că e vorba de o alegorie despre războiul franco-prusac sau un pamflet împotriva actorului Gorbunov, într-un cuvânt, despre ce vreţi.” [Citat din A. Migdal: De la îndoială la certitudine, 1989, p. 32]

Riscul onestităţii... literare
„...[A]stăzi rişti — spune Alexandru Matei (Un scriitor mondial — Michel Houellebecq, Obs. cultural, 48, 26.01–1.02.2006, p. 17) — dacă scrii lizibil, rişti dacă afirmi crezuri serioase, în iubire, în nemurire sau în nevoia de religie, rişti când devii patetic şi nu cool.”

Şarlatanie literară
Generos, Şt. Augustin Doinaş acordă autorului prezumţia de bună-credinţă atunci când afirmă că „Începând cu Mallarmé ermetismul poetic se afirmă ca încifrare voită a sensului, rezultând din refuzul numirii directe a obiectului, din plăcerea intelectuală de a-i da târcoale prin perifrază, de a-l ascunde îndărătul unui cod verbal”. (Şt. Augustin Doinaş: „Paul Celan — sau poezia ca o sticlă lansată în mare”. Familia, dec. 1988)

Dacă dincolo de un anumit grad de încriptare, simbolul nu poate fi ţinut sub control („Un simbol îl depăşeşte totdeauna pe cel ce se foloseşte de el, făcându-l să spună în realitate mai mult decât are conştiinţa că exprimă” — A. Camus, Mitul lui Sisif, E.P.L., 1969), nu-i mai puţin adevărat că nu de puţine ori se supralicitează în literatură, cu premeditare, cartea simbolisticii. Simbolul devine instrumentul succesului artistic ilicit. Mai mult decât atât, nu de puţine ori se instrumentează, prin simbol, succesul extra-artistic ilicit.