● Antrenorul suprem. Mare meci de fotbal — România-Italia. TV. Prin locuinţele muritorilor de rând fiecare priveşte meciul în felul său. Marele C are şi el felul său — obişnuit — de a urmări transmisia. Interior somptuos, sală de proiecţie privată. Marele C înconjurat de „consilieri”, fiecare cu blocnotes, gata să noteze orice „indicaţie”. Meciul decurge nefavorabil României. Vădit iritat, marele C dă dispoziţie să fie înlocuit jucătorul X, să fie sancţionat jucătorul Y, antrenamentul să cuprindă driblingul cutare, lovitura la poartă cutare, iar în final să fie adus la el antrenorul echipei naţionale. Şi cutare, şi cutare...
● Monitorizarea entuziasmului. O grandioasă adunare omagială. Se scandează numele Ceauşescu. Camere TV ascunse „baleiază” asistenţa şi... Undeva într-o încăpere „specială”, câţiva securişti stau cu ochii aţintiţi pe monitoare: cei ce nu arată destul „entuziasm” sunt notaţi.
● Petiţionari prea morocănoşi. Un birou sus-pus unde se primesc petiţii. Funcţionara, unsă cu toate alifiile, glumeşte cu fiecare petiţionar. Dar glumele ei sunt un test: cei ce rămân morocănoşi sunt suspecţi. Drept urmare, îndată după plecarea petiţionarului, funcţionara pune o cruciuliţă într-un colţ al petiţiei, semn că petiţionarul n-ar strica să fie un pic verificat. [Pentru simţul umorului — v. textul pentru obţinerea autorizaţiei de deţinere a maşinii de scris.]
● Coşmar cu execuţie. S. a avut un coşmar. Se făcea că administratorul blocului a venit să verifice dacă toate robinetele din apartament funcţionează bine, şi că dintr-un robinet de la bucătărie curgea un firicel de apă. S. neglijase să cheme instalatorul, aşa că în bucătărie apa curgea fără încetare de câteva zile. Iată însă că în urma administratorului se iveşte un pluton de soldaţi cu puştile pe umăr: plutonul de execuţie. Şi S. sare de sub plapumă la detunătura armelor.
● Transparenţă avant la lettre. În spiritul eticii şi echităţii socialiste, vor fi fabricate numai pungi de plastic transparente, ca tot omul de pe stradă să vadă ce duce semenul său acasă, eventual să poată fi întrebat unde a găsit cutare şi cutare, iar la o adică înfierat pentru bunuri procurate „pe din dos” sau „pe sub tejghea”.
● Coşmarul privatizării. Anticipaţie genială. Ceauşescu avu un coşmar. Se făcea că prin forţa legii, pe care el însuşi o dăduse, o mulţime de oameni dăduseră năvală să cumpere „acţiuni”. Chiar cei apropiaţi lui, chiar şi membrii familiei sale o făcuseră. Industria era ameninţată să redevină privată. Şi, ceea ce era încă şi mai rău, el însuşi nu se putuse abţine şi — prin mijlocitori, desigur — cumpărase „acţiuni” la cele mai mari întreprinderi din ţară. C se trezi îngrozit: bine că fusese doar un vis.
Dar C rămase pe gânduri: măcar în vis soarta îi fusese favorabilă, adică îi hărăzise lui personal beneficii mari de pe urma „acţiunilor” cumpărate. Cumpănind bine, C dădu ordin ca legea cea nouă să fie neîntârziat abrogată.
● „Principiul dominoului”. Răsuflu uşurat că şi alţii se întreabă de fapt cine trage sforile pe lumea asta. Şi mă simt dezamăgit la gândul că manipularea lumii este nu atât o chestiune de crime, cât mai curând de influenţare prin alte mijloace, de natură să nu atragă oprobriul public, ele neimplicând neapărat violenţa.
Şi încă: pe traseele manipulării nu prea ai prilejul să întâlneşti oameni „de suflet şi inimă”. Ceauşescu şi clica lui sunt cu toţii oameni de inteligenţă submediocră. Din când în când, C dezleagă cuvinte încrucişate. Şi se descurcă foarte greu. Testele de inteligenţă dau rezultate catastrofale.
Ignorând cu desăvârşire amănuntele, C vădeşte o capacitate neobişnuită să sintetizeze tabloul de ansamblu, deşi tabloul are mai degrabă un aer halucinant, dar prin asta nu mai puţin sintetic. Au loc discuţii filozofice pe tema acestei capacităţi neobişnuite a lui C.
● Marochinărie academică. Al 29-lea Simpozion internaţional de marochinărie. Grupa de lucru „Genţi, sacoşe de voiaj, curele, curele de ceas, geamantane de piele, geamantane din materiale sintetice”. Se prezintă mostre: Iată această geantă, iată cum se închide acest fermoar, iată cum se pliază astfel că poate încăpea şi în buzunarul unei uniforme şcolare pentru clasele V-VIII. Pentru orice eventualitate. Etc.
● Rotile economice. Pentru economie de combustibil şi pentru rapiditatea deplasării se va stimula folosirea patinelor cu rotile. Se va construi o fabrică în acest scop.
● Stână falsă. Pădurea a fost tăiată pe coama dealului, „orăşelul constructorilor” e aproape gata. Excavatoarele au şi început să sape groapa pentru fundaţie, iar drumul de acces a fost deja construit. Când, iată că vine tovarăşul Ceauşescu şi spune: Nu! Nu-i bine aicea. Mutaţi amplasamentul uite acolo. (Arată — pardon, indică — peste trei dealuri). Acolo unde se vede o stână!
Totuşi cheltuiala a fost până acum de câteva milioane bune. Din ce „fond” s-o scazi? Ce-i de făcut?... Frământări, tristeţe, dezorientare în rândul antreprenorilor şi proiectanţilor. Până când, deodată, se găseşte o minte luminată care vine cu ideea salvatoare: se va muta stâna în vecinătatea amplasamentului „indicat”!...
Aşa că la următoarea „vizită de lucru”, prima întrebare pe care o pune C este: „S-a mutat amplasamentul?... Unde-i stâna, ia să vedem.” I e arată stâna, în vecinătate. „Aha, bun. Mda, aicea-i bine.” Şi pleacă satisfăcut. (Pare-se, strict autentic)
● Abonamente imorale. Propunere: — Să se înfiinţeze abonamente la produsele deficitare — cosmetice, insecticide ş.a.m.d. Atunci omul s-ar abona şi, aşteptând acasă în linişte, şi-ar vedea de treabă.
Obiecţie: Da’ de ce? De ce să-i favorizăm pe cei ce aşteaptă fără să mişte un deget? De ce să nu fie cei ce se zbat beneficiarii produselor cu pricina? Adică cum, unii să umble toată ziua după produse şi să nu se aleagă cu nimic? Iar alţii să stea acasă, la căldurică, şi să se aleagă cu produse? Doar fiindcă şi-au făcut abonament? Păi cum vine asta? Unde-i etica şi echitatea socialistă?
● În curând, dinţii de aur. HCM privind inventarierea dinţilor de aur.
— Se vor scoate?
— Nu, deocamdată rămân acolo unde sunt.
● Distracţie cu miniştri la microfon. „Prinţul moştenitor” se însoară. Nuntă mare. Ca de obicei, se îmbată ca un porc. Mireasa îi atrage atenţia să nu se dea în spectacol. El o loveşte trântind-o la pământ. Nuntaşii se distrează. „Prinţul moştenitor” îi pune pe miniştri să cânte la microfon. „Hai, hai! Nu mai face mofturi!”
● Măsuri pentru creşterea natalităţii. Campanie de propagandă. Ministrul sănătăţii îi atrage dictatorului atenţia că există unele circumstanţe potrivnice, cum ar fi dificultăţile de aprovizionare cu alimente (şi altele, bineînţeles). Dictatorul îl lasă să vorbească. După care: „Nu crezi că te-am ascultat destul? Eu n-am vreme de pierdut cu tot felul de fleacuri! Mă aşteaptă naţiunea. Cu toate că nu merită. Oameni ca mine se nasc o dată la cinci sute de ani.”
● Uniforme populare cu pistol. În piaţa unde va avea loc marea horă „populară”, cu cei doi C în mijloc, soseşte un autobuz cu dansatori. Bineînţeles că dansatorii sunt dintre „băieţi”. Coborând din autobuz unul câte unul, îşi potrivesc „uniformele populare”, îşi pipăie pistoalele să se asigure că sunt la locul lor... (Dar înainte de asta, iată o fotografie din ziar; privindu-i pe dansatori, ai jura că sunt profesionişti. Şi, ce-i drept, sunt... profesionişti.)
● Fără muniţie după Sadat. În urma asasinării lui Anuar El Sadat, în 1981, la o paradă militară, de către militari aparţinând Jihadului islamic egiptean, Ceauşescu ia hotărârea să nu se mai livreze muniţie echipelor de pază de pe traseele pe care urmează să le străbată, pentru a n-o păţi la fel. (Strict autentic)
● Sărbători prea lungi. Cică s-ar fi votat un decret ca sărbătorile naţionale de două zile să nu dureze mai mult de una singură.
● Titrări à la TV Română. Film italian. O companie petrolieră, Benzo–Chemical, vrea să construiască o rafinărie lângă un orăşel italian de coastă. Populaţia orăşelului iese în stradă să protesteze împotriva proiectului, temându-se că rafinăria va polua apele mării. Mulţimea scandează Raffineria–porcheria!... Românii înţeleg foarte bine, nu-i nevoie de nicio traducere. Şi totuşi!... Cum adică, orice rafinărie e o porcărie? Păi industria românească se poate mândri cu o mulţime de rafinării... Şi deşi este puţin probabil ca filmul italian să trezească apetitul românilor pentru proteste de stradă, totuşi paza bună trece primejdia rea, cum zice proverbul. În consecinţă, Televiziunea Română titrează: Rafinăria Benzo–Chemical este o ticăloşie! Nu toate rafinăriile! Doar Benzo-Chemical. Şi nu porcărie, căci porcărie e un cuvânt care zgârie urechile sensibile ale românilor. Ticăloşie!
Se dă filmul My Fair Lady. După ce profesorul Higgins a reuşit să o remodeleze pe Miss Doolittle transformând-o din florăreasă într-o doamnă, la o sindrofie a lumii bune aceasta stârneşte uluire şi admiraţie în rândul invitaţilor. Printre care şi admiraţia unui celebru profesor de fonetică, Zoltan Karpathy, care, invitat să se pronunţe, judecând după accent, asupra originii drăguţei domnişoare, decretează: „She’s Hungarian!”... Unguroaică? se încruntă kulturnicii de la TVR? Exclus! Publicul românesc ar fi oripilat! Drept care se titrează: „E străină”!
Într-un film cu Stan şi Bran, Stan coboară val-vârtej dintr-un apartament de bloc jos în stradă, părându-i-se că a fost cutremur. „I thought it was an earthquake!” Ceea ce devine, în limbajul funcţionarilor TVR: „Am crezut că-i lată!” Şi aşa se titrează. Vezi bine că telespectatorului român, sensibil cum este, nu trebuia să i se reaminteacă de cutremur. (Strict autentic)
● Legenda Meşterului Pandele. Televiziunea Română realizează pe la mijlocul anilor ’80 un filmuleţ satiric despre „deficienţele” din construcţii, având la bază Legenda Meşterului Manole. Cenzura nu poate accepta însă batjocorirea „mitului fondator” al creativităţii neaoşe! Vine directivă de sus ca filmul să fie refăcut păstrându-se satira (căci îndreptarea lipsurilor este — nu i aşa? — necesară), dar folosindu-se un alt nume. Adică cum alt nume? Pentru un singur nume schimbat, alţi bani, altă distracţie? Totuşi cuvântul de ordine (unul din ele) este economie. Aşa că va fi păstrată pelicula turnată, iar pentru nume se va căuta unul apropiat de Manole pentru a nu strica sincronul. Fie deci numele lui Manole, Pandele! Şi filmuleţul satiric recondiţionat se dă pe post. Toată lumea vede clar cum buzele personajului articulează Manole, iar sonorul zice Pandele. ”Pandele, Pandele, meştere Pandele!”... (Strict autentic)
● Infantodolari. Copii vânduţi de la orfelinat. 5.000 — bucata. (Pare-se, strict autentic)
● Îmbrăcare pentru culcare. Iarna ’84–’85. Gazul metan s-a isprăvit. În casa unei rude: –5oC! Seara se îmbrăcau pentru culcare. Până la urmă au fost nevoiţi să părăsească locuinţa şi să se mute la rude, la bloc. (Strict autentic)
● Apocalipsa autovehiculelor. Interdicţie de circulaţie a maşinilor particulare de la începutul lui ianuarie ’85 pentru a nu bloca străzile îzăpezite. La 20 februarie interdicţia era încă în vigoare. Se pare că a durat până în martie. Ce minunată economie de combustibil! Şi ce străzi uscate şi minunat de pustii! Ca la sfârşitul lumii. (Strict autentic)
● Fals şi uz de fals de date meteo. Iarna ’84–’85. Februarie. Falsificarea datelor meteo în Bucureşti. La Filaret, cică: –14oC. De fapt au fost –21o! Asta, cică pentru a nu se panica populaţia! În realitate, conform schemei prestabilite, „agentul termic” în reţeaua de termoficare trebuia să fie ridicat la o anumită treaptă de temperatură atunci când afară erau –14oC, şi la cu totul altă treaptă atunci când afară erau –21oC! Iată încă o metodă simplă si eficace de a face economie de combustibil. (Strict autentic)
● Ofiţeri români demni. Refacerea prestigiului armatei. Pe stradă, nici un ofiţer nu mai are voie să ducă în mână altceva decât o servietă sau o valiză...
Nici un pachet? Nici o sacoşă? Nici măcar o carte?
Ei bine, nu!... Şi încă ceva:
Ofiţerii nu care cumva să fie prinşi că se aşează la vreo coadă! (Strict autentic)
● Tricotaj la campionate. Cucoane fără nici un interes pentru sport, tricotând în tribună, aduse cu anasâna la Campionatele internaţionale de lupte libere şi greco-romane ale României, în Sala Polivalentă. De ce? Pentru a umple tribunele la acea competiţie internaţională. Şi încă un motiv: pentru a nu apărea în ochii Occidentului (sala era plină de fotoreporteri străini) drept o naţiune atât de copleşită de grijile cotidiene încât interesul pentru sport a dispărut cu desăvârşire...
Frântură de conversaţie între două „amatoare de lupte greco-romane”:
— Vai, dragă, dar ăştia se bat de-adevăratelea! Uite, să-şi frângă gâtul, nu alta!
— Unde? Ia să văd!
(Strict autentic)
● Pandemokraticon. Nu este vorba de panteonul eroilor comunişti ci de pandemokraticonul acestora.
● Cot-codac miliţienesc. Să ne imaginăm sirenele de pe maşinile miliţiei scoţând un cot-codac al naibii de răsunător.
● Material didactic stimulativ. Hotărâre. Întreprinderea de material didactic va confecţiona până la data de...: 3.750 gâşte, 3.750 raţe, 8.600 găini, 4.300 cocoşi, 1.800 curcani, toate la scara 1:2. Produsele vor fi expuse în vitrinele magazinelor Avicola, precum şi în reţeaua magazinelor Premial, ca şi în alte magazine de profil. Se urmăreşte prin aceasta decorarea sugestivă a vitrinelor, precum şi stimularea personalului vânzător, spre a solicita de la întreprinderile şi de la fermele producătoare produsele echivalente comestibile, pentru satisfacerea nevoilor mereu crescânde de carne ale populaţiei.
● Şoimii patriei. „Jur să cresc mare şi voinic/Fără să mănânc nimic/Pe-ntuneric şi pe frig.”
● Corul Voluntarilor. La începutul anilor ’60, la o mare fabrică bucureşteană se purcede la înfiinţarea unui cor muncitoresc (şi, eventual, ingineresc, treacă) de voluntari. (Ce fel de cântece urma să cânte corul nu necesită vreo discuţie.) Un profesor de muzică vârstnic — care, desigur, apucase şi alte timpuri dar le uitase — este chemat să decidă care salariaţi au voce şi care nu. „Voluntarii” — cei tineri — sunt aduşi unul câte unul într-o încăpere alocată, timp de câteva ore, exact acestui scop şi, de faţă cu şeful secţiei, sunt obligaţi să reproducă sunete emise vocal de către profesor. Ei da, obligaţi, şi ce-i cu asta?... Unii dintre cei chemaţi în faţa profesorului încearcă, pentru a se eschiva de la nobila misiune coristică, să reproducă sunetele distorsionat, se prefac că se ruşinează de propria lor afonie; dar profesorul este prea versat ca să poată fi păcălit; îi depistează cu „mână” sigură (şi forte) pe cei înzestraţi pentru cânt. Şi niciunul dintre „candidaţi” nu îndrăzneşte să spună: Da, dom’le, ştiu că am voce dar n-am chef să cânt în corul vostru!... Nu peste mult timp, corul de voluntari îşi începe repetiţiile după orele de program. (Strict autentic)
● Zăpadă recondiţionată. Iarna ’84–’85. Zăpada din curtea întreprinderii 23 August este inacceptabil de neagră, murdară de noroi (se constată cu puţin timp înainte de vizita anunţată a marelui C). Prin urmare trebuie vopsită în alb. Şi se purcede la vopsire.
Dâmboviţa arată prea murdară. În consecinţă, se vor amenaja două Dâmboviţe suprapuse: dedesubt Dâmboviţa colectoare a tuturor scursorilor; deasupra, pe un planşeu de beton armat va curge Dâmboviţa cea limpede, cu apă albastră.
De la Sinaia în jos, Prahova curge albastră, atât de albastră încât culoarea a albăstrit şi zăpada de pe maluri. (Strict autentic)
● Pădure cu uscături. Zbor în elicopter deasupra pădurii Băneasa, în aprilie 1985. Dictatorul, adresându-se ministrului silviculturii: Bă, X, ce-i cu copacii ăia maro acolo jos?... Să vedeţi, tovarăşe secretar-general, unii copaci înverzesc mai devreme, alţii mai târziu... Bă ministrule, tu mă minţi! Ăia sunt copaci uscaţi! Până mâine să dispară de acolo!...
Drept urmare, ministrul agriculturii şi silviculturii împreună cu specialiştii săi umblă prin pădurea Băneasa în căutarea copacilor uscaţi pe care tovarăşul secretar-general i-a văzut din elicopter. (Pare-se, strict autentic)
● Buldozer prezidenţial. Pe o străduţă din centrul Capitalei, C împreună cu primarul Pană, inspectează. Un bloc nou, plombă, construit pentru cei aleşi, iese puţin din rândul celorlalte. — Bă, Pană, ţie nu ţi se pare că blocul ăsta e mai în afară?... — Ba da, tovarăşe secretar-general, e aşa cum spuneţi dumneavoastră... — Bun. De azi în trei zile să dispară de aici!...
Şi dispare! Douăsprezece milioane de lei construcţia, alte câteva milioane demolarea. (Pare-se, strict autentic)
● Ce mănâncă muncitorii? Sosit în vizită la Uzinele 23 August, C doreşte să afle ce mănâncă muncitorii. Intră în cantină, se aşează la o masă şi cere să i se aducă mâncare. Mâncarea însă i se aduce nu de la bucătăria cantinei ci din recipiente sigilate, dinainte pregătite de Securitate. C ştie asta foarte bine, dar joacă teatru.
● Verdict: sinucidere. 1974. Chivu Stoica este împuşcat în bucătăria locuinţei sale. Se împotrivise vizitelor şi contractelor dezastruoase din Africa. Pierderi uriaşe pentru statul român: dese schimbări de „conducere”, cei noi nu mai recunosc contractele încheiate de cei vechi... Aşadar, Chivu Stoica este suprimat. Dr. Burghele este chemat să emită un certificat de deces cu verdictul „sinucidere”. Fost prieten al lui Chivu Stoica, Burghele refuză: în rastelul de arme al lui C.S., pistolul acestuia este nefolosit. Refuză, şi a doua zi nu mai este ministru al sănătăţii. (Pare-se, strict autentic)
● Zdreanţă de cauciuc. După „manifestaţia” de la 23 august, într-o curte din mahalaua Tunari a căzut o zdreanţă de cauciuc, c-un carton agăţat de ea, pe care stătea scris CEAUŞESCU–PACE!
● Lozincă lungită. Pe o tribună secundară trebuia agăţată o lozincă: EPOCA CEAUŞESCU — EPOCĂ DE GLORIE A ROMÂNIEI. Dar lungimea tribunei s-a dovedit a fi mai mare decât lozinca. Iar lozinca trebuia să acopere întreaga lungime a tribunei. Ce-i de făcut? Câţi metri are tribuna? 23! Lozinca? 16! Să mai adăugăm: DE GLORIE ŞI MĂREŢIE! Asta face + 3 metri. Mai trebuie încă 4 metri!... Atunci: ROMÂNIEI SOCIALISTE!... E perfect! În total, 23 de metri!
● Care-i mai tare? Două coloane de maşini oficiale, a Lui şi a Ei, fiecare cu altă destinaţie, urmând să se intersecteze la un moment dat într-un punct din Bucureşti. Circulaţia, oprită. Dispută între miliţienii celor două coloane. Ea trece prima, iar El aşteaptă la întretăiere. Ea trece c-un rânjet de satisfacţie.
● Fotoreporter vinovat de înclinare. Fotografie înfăţişându-l pe Ceauşescu dând mâna cu Leonid Brejnev. Cam prea aplecat din mijloc marele C. Să fi fost cu intenţie din partea reporterului? Sau a redactorului? Aş! În realitate atât s-a aplecat marele C dând mâna cu Brejnev. Ceauşescu în persoană a cerut să vadă fotografiile. La fel ca şi Mussolini. Şi n-a găsit niciuna în care să apară „mai vertical”. În schimb, a cerut să fie pedepsiţi fotoreporterii, că doar se ştie, un om nu se-apleacă aşa dintr-o dată, ci treptat — pornind de la verticală se înclină tot mai mult. Şi de ce nu s-au priceput fotoreporterii să-l prindă în poză mai pe la-nceputul aplecării?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu