Portretul Regelui Mihai din abecedar*

Abecedarului meu din 1945 te întâmpina, chiar pe pagina întâi, cu poza Regelui Mihai I. Era drăguţ şi arăta aproape ca un copil. Îl şi văzusem într-un jurnal de actualităţi conducând, copil de-adevăratelea, o maşină. Şezând la volan, avea bărbia niţel ridicată, dar nu pentru că ar fi fost îngâmfat (deşi ar fi avut toată îndreptăţirea să fie) ci fiindcă trebuia să se înalţe să vadă prin parbriz. Îmi creştea inima când mă uitam la poza lui din abecedar. Era drăguţ dar şi eu eram sigur că sunt drăguţ. El era de viţă regală, dar viţa regală se putea descoperi undeva în interior. Să fii copil şi să conduci o maşină princiară nu era de colo. Dar era doar o chestiune de dorinţă fierbinte. După ce ai văzut un film de aventuri alergi prin curtea şcolii (ţinând calul de frâu) şi strigi în gura mare, s-audă toată şcoala: „Eu eram Zorro!” Eram. Şi pieptul ţi se umple de gloria izbânzilor. Doar doamna învăţătoare, pe lângă care treci răcnind, îşi duce mâinile la urechi şi spune iritată: „Hei, nu mai zbiera aşa!”... Despre maşină nu trebuia să strigi că o ai, trebuia doar să fii convins c-o ai... Eram drăguţ, asta cu certitudine, şi Regele Mihai era drăguţ, şi semănam cu el. Cu maiestatea sa, Regele Mihai... Am ridicat abecedarul deschis la pagina cu portretul regelui şi am ţinut-o lângă faţa mea. Am întrebat-o pe mama (fiindcă aveam nevoie de o confirmare): „Nu-i aşa că semăn cu Regele Mihai?” Mama s-a uitat la mine, apoi şi-a mutat privirea la poză şi a zâmbit a îndoială clătinând din cap cu bunăvoinţă.

***

^*Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat