Pământul din Vechiul Regat*

Doamne, ce pământ! a exclamat mama când a observat pentru prima

oară pereţii unui şanţ săpat de muncitori de-a lungul unei străzi din Câmpina. Nu-mi explic, de unde atâta piatră? s-a întrebat ea contrariată. Şi într-adevăr, oriunde ai fi săpat, chiar şi în curte, ca să faci o groapă pentru sădit un pom, să zicem, cazmaua suna tot timpul a metal lovind piatră. Pietrele erau aproape la fel de numeroase ca şi pe albia Doftanei, şi la fel de rotunjite. Ce diferenţă! continua mama să se minuneze, în glas cu aceeaşi undă de reproş la adresa a tot ce întâlnea aici în Vechiul Regat. La noi acasă în Basarabia pământul e pământ, adică negru şi gras, numai bun pentru agricultură, nu plin de pietre ca aici!... A fost cândva albie de râu, i s-a explicat. Cu milioane de ani în urmă. Şi apoi, nu-i peste tot aşa. Aici pe terasa Câmpinei e o situaţie geologică specială... Dar ea nu voia cu niciun chip să admită că e firesc ca în pământ să găseşti piatră lângă piatră...

***

^*Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat