I-am trimis profesorului Iulian Boldea redactor-șef al revistei Vatra scrisoarea de mai jos. Care cred că spune tot ce era de spus.
Stimate domnule Iulian Boldea,
Constat cu regret că în revista al cărei redactor-șef sunteți își fac loc de la o vreme încoace articole politice marxist-leniniste nu doar cu accente staliniste ci, aș zice, staliniste sadea, ale căror autori sunt membri notorii ai platformei stângiste Criticatac. În același timp, n-am observat să fie admisă și să văd apărută vreo luare de poziție contrară din partea vreunor colaboratori ai revistei. Că stalinismul este în plin avânt în rândurile acestui grup, care văd că are și putere de decizie la Vatra, o dovedește faptul că un comentariu caustic, dar perfect decent ca limbaj, pe care am încercat să-l postez la articolul semnat Claudiu Gaiu, „Foloasele unei dictaturi socialiste” (!), a fost cenzurat rapid și în totalitate.
Dacă sunteți curios, comentariul era cel de mai jos:
Doar câteva citate copy-paste, halucinante:
„preşedintele rus constata că dintr-o nenorocire s-a regenerat noua Rusie. E un discurs de proroc, căci un deceniu mai târziu, ţara sa avea să obţină două notabile succese naţionale şi internaţionale: recuperarea strategică a Crimeii din faţa unei Ucraine beliciste.”
„Prin simpla sa existenţă, URSS garanta seriozitatea unor proiecte politice socialiste.”
„Principalul obiectiv vizat fiind, ca şi-n cazul binefăcătoarelor epurări staliniste, slăbirea puterii clasei parazitare birocratice şi afirmarea caracterului proletar al statului.”
„Acapararea statului de către o forţă socialistă ajunsă la putere pe orice cale e un lucru bun. Se poate realiza prin revoluţie, biruinţă electorală, victorie sau înfrângere militară. Niciun alt regim nu a realizat progrese asemănătoare în ascensiunea socială, combaterea analfabetismului, sporirea siguranţei, generalizarea asistenţei sanitare şi ridicarea nivelului cultural.”
Afirmații pentru care ar fi roșit până și propagandiștii de la „Sputnik” sau „Russia Today”. Dar nu, autorul de la „Vatra” le înșiră fără nicio jenă. Sigur, ne-am putea gândi la o dezbatere liberă de idei și la libertatea de exprimare. Dar nu, nimeni dintr-o tabără potrivnică nu e invitat să se exprime. Avem de a face cu aceeași gașcă exclusivistă de la „Criticatac”, care, într-un mod (aproape) inexplicabil, a acaparat, se pare, cândva frumoasa revistă „Vatra”. Incredibil.
Vă las pe dumneavoastră să judecați cum altfel decât staliniste pot fi calificate afirmațiile iresponsabile de mai sus.
Dacă ceea ce se întâmplă la Vatra are girul dumneavoastră, înseamnă că eu nu mai am ce căuta printre colaboratorii revistei. Aș putea încheia spunând că rămân în așteptarea unor vremuri mai bune. Cum însă la vârsta mea nu prea faci proiecții în viitor [mai ales când depind de alții], înseamnă că nu mai aștept nimic. Decât doar, eventual, să aflu că acel grup de tineri furioși de la Criticatac a scăpat de sub control și că dumneavoastră urmează să restabiliți „ordinea”. În caz contrar, vă rog să dispuneți să nu mi se mai trimită acasă revista.
Cu stimă (și cu regret),
Paul Tumanian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu