Prezență*

Eram mai mulți în încăpere: cunoscuți, prieteni. Erai și tu acolo, o prezență discretă. Discretă pentru alții, poate. Pentru mine erai o prezență pregnantă, de departe cea mai importantă dintre toți cei de față. Dar știam că nimeni nu trebuia să aibă vreo bănuială despre relația noastră de altădată. Și tu o știai la fel de bine ca și mine. Mai mult decât atât, noi înșine trebuia să uităm de vechea noastră relație. Și totuși tu ai fost, la fel ca și altădată, cea mai îndrăzneață. Mă spălam pe mâini într-o chiuvetă, iar tu te-ai apropiat de o masă apropiată, al cărei colț aproape că se atingea de chiuvetă. Te-ai aplecat peste acel colț și te-ai sprijinit cu mâna, ca și cum ai fi avut o treabă acolo. M-am uitat la mâna ta. Dumnezeule, era o mână de femeie tânără. Mâna ta delicată de femeie tânără. Vinișoare albăstrii străbăteau pielea ta albă ca laptele. La degete purtai câteva inele, dintre care pe unul mi s-a părut că îl recunosc. Dar pe lângă inele, îți petrecuseși peste deget o fâșiuță de hârtie pe care scriseseși, ca să văd eu și nimeni altcineva: „Cum te mai simți?” Asta însemna mult pentru mine, foarte mult. Îmi amintesc de emoția mea când m-am gândit că ar trebui să-ți răspund: „La fel ca și atunci.” Dar asta ar fi însemnat să mă dau de gol, că relația este încă prezentă.

***

^*Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou