Peruş–Perruchot şi oglinda

Colivia a stat atârnată
A tot stat şi-a rămas şi-a tot stat
pe holul afumat o iarnă-ntreagă
Peruş–Pérouse–Perruchot
a cântat din timp în timp
S-a zgribulit, mai apoi un pic
   s-a destins
A picotit, şi-a mai amintit de cântat
S-a tot uitat şi uitat şi privit
c-un ochi adormit pe-un ochi de geam
   spre cerul zăbrelit
Au trecut valuri de ceaţă
A venit în şuier viscolul
şi Peruş–Perruchot
şi-a ridicat o pleoapă-ntr-o doară
A-ncetat viscolul
Peruş–Perruchot şi-a lăsat pleoapa
   să cadă la loc
Au rămas nămeţii
A vuit centrala termică Wiessmann
Au venit valuri de căldură artificială
pe sub pene, cu iz de metal încins
I-a dat târcoale cotoiul Ahmed
S-a topit zăpada
S-a-nfoiat Peruş–Pérouse–Perruchot
şi-a-nfundat–scufundat–strecurat
printre fulgi ciocul căzut
Ce-ţi lipseşte, Peruş–Perruchot?

Profetul şi-a ’nălţat toiagul
Şi mantia-i de petale albe
S-a-nsufleţit de vânt
A prorocit Primăvara–fanfara
Tu, Peruş–Perruchot, tot zgribulit?
Nu crezi în Fanfară?
Nu crezi în Fanfara Astrelor...
Nu crezi în Toboşari...
Nu crezi în Toboşarii Aurorei?
Nici în Capelmaistrul nebun
cu baston de gorun?
În cine crezi tu, Peruş–Perruchot?

Şi-n mărinimia lor, iată, stăpânii
au scos colivia în stradă
Ba nu, pe estradă
Ba-n curte, pe gard, într-un cui
Ce-ţi lipseşte, Peruş–Perruchot?
Un vişin, o mierlă, un stol de vrăbii?
Nu-ţi fie teamă
Cotoiul Ahmed nu jinduieşte la tine
I se dă zilnic Kitty Cat şi-i sătul

I-au strecurat în colivie o oglindă
Ei, da? Ei, nu? Ei, da?
Era-n oglindă — cine, Peruş–Perruchot?
Perechea? Ei, da? Perechea, ’n sfârşit?
Peruş–Perruchot a-ntors spre Pereche
   un ochi — ochiul stâng
Perechea a-ntors şi ea un ochi —
   ochiul drept către el
Peruş–Perruchot s-a-ndoit din genunchi
Şi Perechea la fel, din genunchi
s-a-ndoit maimuţind-îngânând
Peruş–Perruchot şi-a rotit capul
   în cerc către stânga
   şi-n cerc către dreapta
Şi perechea la fel: în cerc către dreapta
   şi-n cerc către stânga.
Cotoiul Ahmed s-a căţărat în vişin
Peruş–Perruchot a-nchis ochii
Pleoapele au căzut
Apoi le-a ridicat şi oglinda
era acum o apă-ntinsă
tulbure–tulbure... Apoi clară
Clară şi-ntinsă
Şi fiindcă-ntre el şi apă nu erau zăbrele
S-a aruncat cu ciocu-nainte...

Vai, Peruş–Pérouse–Perruchot
Da’ de ce? N-a fost Perechea?
Nu ţi-a fost de-ajuns cântatul?
Nu, Peruş–Pérouse–Perruchot?
N-a fost Perechea?
N-a fost să fie?

O pană s-a ridicat într-un târziu
din bulboană, la faţa apei clare
O pană galbenă
   apoi verde–verzuie
   apoi fum–fumurie
Şi-ntr-un târziu translucidă...
Şi dusă a fost
   departe–departe
   pe sub mâţişori de sălcii
cu torentul molcom
mustind de adâncul–pereche.