Notaţii literare (VII)

Excesul de „impresionism” în critica literară

Iată că în sfârşit găsesc exprimat ceea ce de mult îmi imaginasem că ar fi trebuit să fie spus despre excesul de „impresionism” în critica literară, care duce la respingerea brutală a unor scrieri ce meritau măcar o abordare „empatică”. Este vorba de o frază din volumul Dicţiunea ideilor, de Mircea Martin, apărut în 1986, citată în Vatra, numărul 12, 2010, dedicat criticului (Ion Pop: „Mircea Martin — între «identificări» şi «singurătăţi»”, pp. 38–42).

Spune Mircea Martin: „Cred că un critic ar trebui să înţeleagă şi ceea ce nu iubeşte, după cum ar trebui să se apropie cu iubire de ceea ce nu înţelege; să încerce să înţeleagă şi ceea ce la început n-a înţeles, să depăşească momentele de contrarietate sau de opacitate printr-un elan de simpatie penetrată.”

Ce aş mai putea adăuga? Absolut nimic. Decât că mi-a luat vorba din gură... acum aproape un sfert de secol.

Amintirile epuizate

Odată întrebuinţate în scrierile de ficţiune (sau, de ce nu, de memorialistică), amintirile vor fi ars ca nişte artificii. Definitiv. Nu mă mai pot întoarce la ele nici în scris şi nici măcar cu gândul (decât parţial), pentru a le retrăi. Întrebarea e: sunt oare capabil să adaug şirului de întâmplări din viaţa mea altele noi, susceptibile a se transforma în amintiri măcar în ritmul în care epuizez amintirile vechi?

Post-restant

Plecând,
am încuiat poarta şi am lăsat grădina

singură.
Nimeni n-a mai plecat, nimeni n-a mai venit.
Totul acolo s-a petrecut în absenţa

şi-n neuitarea mea.
A poposit o stăncuţă şi s-a uitat cu nelinişte

în dreapta şi-n stânga.
S-a prelins o dâră de rugină pe stâlpul porţii.
Vântul a legănat genţianele albastre.
A răpăit ploaia cu

„miile ei de picioruşe transparente”.
Privirile trecătorilor au lăsat-o indiferentă.
Pisicile vizitatoare au aşteptat în zadar

cu privirea aţintită la clanţă.
A căzut un măr şi s-au speriat gâzele.
Am întrebat la post-restant şi n-a venit

nicio scrisoare.
Mierla a început să cânte

„Timpul cireşelor”
sub două picături de sânge.

Culorile mele

Galbenul meu pal cuprinde aburul foşnitor
   care se destramă în lumină.
Galbenul meu tare cuprinde vârful
   mereu rupt al creionului.
Roşul meu stins cuprinde aripa de înger
   de la serbarea de sfârşit de an.
Roşul meu intens cuprinde buzele rujate
   ale lui Bette Davis.
Cărămiziul meu cuprinde piciorul lămpii
   care aruncă lumină peste cartea deschisă.
Verdele meu deschis cuprinde colina
   presărată cu flori din caietul de desen.
Verdele meu închis cuprinde toate colinele
   încă nedesenate.
Cenuşiul meu deschis cuprinde dimineţile ceţoase
   şi mâhnirile zilelor şi gândurilor.
Cenuşiul meu închis cuprinde lemnul ud
   al gardurilor şi al porţilor închise.

Cutia mea cu creioane colorate le cuprinde pe toate.
Le cuprindea...