Cei ce comit fapte penale în viaţă sunt judecaţi şi condamnaţi. Pentru ucidere de pildă, sentinţele sunt foarte grele. Am auzit de sentinţe de zece ani pentru ucidere în circumstanţe atenuante, sau mergând până la douăzeci şi cinci de ani, dacă nu chiar pe viaţă, în lipsa unor asemenea circumstanţe.
Şi eu am ucis un om, în vis. De fapt nu sunt sigur că chiar l-am ucis, dar mă întreb: ce i se poate întâmpla oare unui om când îi înfigi o şurubelniţă undeva prin zona ficatului, cum făcut eu? Visul n-a durat până la... capăt, ca să zic aşa. Deci aş putea presupune că a rămas totuşi în viaţă, căci în vis se întâmplă tot felul de miracole. Mă tem că n-aş putea invoca circumstanţe atenuante: că omul din vis se agăţa de mine cu o încăpăţânare diabolică şi n-aş exagera să spun că voia nici mai mult nici mai puţin decât să mă sufoce. Aş putea susţine că eram în legitimă apărare în vis? Maria nu suportă faptele de violenţă. Mi-a şi spus-o. Are dreptate când zice că dacă în vis comiţi o crimă, nu eşti cu mult mai breaz decât unul care o comite de-adevăratelea. Căci oamenii nu sunt cu totul absolviţi de vinovăţie nici atunci când doar pun la cale o crimă. Nu-i nevoie s-o ducă neapărat până la capăt. Visul nu-i intenţie, asta-i adevărat, dar nici nu se poate susţine că un om care comite o crimă în vis are sufletul curat. Aşa judecă Maria. Ceva josnic se întâmplă în sufletul acelui om, ceva întunecat şi rău. Cred că am să mă supun judecăţii tribunalului din vis, asta am să fac. Nu văd altă ieşire. Într-una din următoarele nopţi va trebui să visez judecata şi condamnarea. Şi va trebui să mă aştept la orice, inclusiv la condamnarea pe viaţă. Scuza că o faptă din vis poate fi plăsmuirea unei repulsii izgonite în subconştient, fără ca acea repulsie să aibă neapărat vreo legătură cu o crimă sau cu o intenţie criminală sau cu ceva de felul ăsta, nu cred să mă ajute cu ceva. Respectiva repulsie putea să izvodească o plăsmuire mai puţin sumbră dacă aş fi fost un om mai bun la suflet. Aşa este, şi aici are dreptate Maria. Aşadar, condamnare pe viaţă, asta e ceea ce mă aştept să primesc de la tribunalul din vis. Iar dacă sentinţa va fi pe viaţă, ar însemna să visez în fiecare noapte, câte zile oi mai avea, că mă aflu dincolo de gratii, într-o celulă strâmtă şi igrasioasă, precum o baie fără ferestruică de aerisire. Recunosc că nu-i plăcut să visezi în fiecare noapte aşa ceva. Visele influenţează viaţa din starea de veghe. De aceea sper ca tribunalul din vis să ţină seama de asta şi fie totuşi mai îngăduitor, condamnându-mă la închisoare pe nu mai mult de câteva nopţi.
