Domnul Lăzărel trăia de foarte multă vreme singur, îşi făcea cumpărăturile la XXL şi prefera săpunul Fa albastru. Domnul Lăzărel avea un fel de a fi rezervat către nesociabil — irascibil, nu, în niciun caz! — ursuz, da, poate. Ceea ce se putea spune că era regretabil? Greu se apreciat... Unui tip lângă care s-a nimerit într-o zi să şadă în autobuz şi care tot încercase să intre în vorbă înclinându-şi capul spre el cu o familiaritate aproape alcoolică, zâmbindu-i conspirativ, îi spusese verde în faţă: Scuză-mă, n-am chef de conversaţie!... Asemenea mici întâmplări penibile erau totuşi foarte rare în viaţa sa, dat fiind că fizionomia însăşi a domnului Lăzărel îi ţinea la distanţă pe necunoscuţii care ar fi fost eventual tentaţi să intre în vorbă cu el.
Domnul Lăzărel era atât de dedicat singurătăţii sale încât chiar şi cu femeile evita să se încurce. Atracţia pentru femei, da, exista. Dar o legătură de o oarecare durată cu o femeie nu-i surâdea nicicum, fiindcă ar fi fost o ameninţare la adresa libertăţii sale. De aceea socotea că e mai prudent să se ţină la distanţă de femei. În definitiv, se putea trăi foarte bine şi fără drăgălăşenii, şi fără sex.
I se întâmplă însă domnului Lăzărel ceva destul ciudat la ultima sa vizită la XXL. La raionul de produse cosmetice observă la un moment dat o doamnă care se oprise în dreptul raftului cu săpunuri, cam la doi paşi distanţă, adică foarte aproape de el, şi studia cu mult interes produsele. Cu interes dar în acelaşi timp oarecum nehotărâtă. Care produse studia doamna? Ca să vezi! Exact preferatele lui — săpunurile Fa!... Era o femeie cu înfăţişare plăcută, de vreo patruzeci de ani, robustă — corpolentă, nu, în niciun caz! —, care poate că până mai acum câţiva ani făcuse sport de performanţă. Canotaj? Posibil. Sportul însă nu-i anihilase nicidecum feminitatea. Domnul Lăzărel o privi cu mai multă atenţie, aşa cum stătea în faţa lui, expunându-şi mai mult profilul şi, judecând după zâmbetul relaxat care îi flutura discret pe buze, fu nevoit să-şi corecteze presupunerea iniţială: nu, canotajul este un sport individualist, chiar şi în cazul ambarcaţiunilor de mai multe persoane, care modelează oameni duri, aprigi; doamna din faţa sa avea o figură deschisă, prietenoasă; aşa că cel mai probabil era să fi practicat un sport de echipă. Handbal?... Şi cum prezumtiva fostă handbalistă tot nu se hotăra ce săpun să aleagă, domnul Lăzărel se pomeni adresându-i-se:
— Cel albastru e cel mai bun.
Fără să tresară, doamna se mulţumi să-i arunce o foarte scurtă privire amuzată.
— Da?
Nu, scurta uitătură a doamnei nu fusese numai amuzată. Domnul Lăzărel fu nevoit să-şi corecteze prima impresie: mai degrabă sceptică; mai degrabă îngăduitoare, sigur că da. Ca aceea adresată unui băiat care nu-şi prea cunoaşte lungul nasului, dar nici nu merită să fie prompt pus la punct; fiindcă în definitiv pare un şcolar eminent şi, poate, na! l-a luat şi pe el o dată gura pe dinainte.
Bineînţeles că doamna nu se repezi să aleagă dintre toate culorile săpunul Fa albastru. Zâmbetul ei nu se disipă imediat ci se atenuă treptat în următoarele secunde, ca un sunet de orgă care se pierde în cotloanele umbrite ale unei biserici medievale; până când din el nu rămase decât cel mult un zâmbet interior, pe care domnul Lăzărel îl ghici în timp ce se îndrepta îngândurat spre ieşire.
Se îndreptă spre ieşire îngândurat şi cu nedumerirea în suflet. Pentru Dumnezeu, ce-l făcuse dintr-odată să-şi uite principiile? Şi dacă ea i-ar fi spus: Vreţi dumneavoastră să mi-l puneţi în coş pe cel pe care îl consideraţi cel mai bun? Am încredere în gusturile dumneavoastră!... Ce-ar fi făcut dacă fosta sportivă de performanţă ar fi reacţionat astfel?... Sau: Am să-l iau pe cel albastru, aşa cum îmi sugeraţi. Dacă vă place dumneavoastră, sunt sigură că o să-mi placă şi mie!... Sau (măsurându-l de jos până sus) ar fi spus: Nu păreţi genul de bărbat care să se înşele. Aşa că am să merg pe mâna dumneavoastră!...
Norocul domnului Lăzărel fu că doamna din magazin nu spusese nimic din ceea ce îi trecu lui prin cap, şi avea să-i treacă încă de foarte multe ori din acel moment încolo, în timp ce se ducea să-şi facă cumpărăturile la XXL, şi se întorcea de la XXL, cu sau fără săpunul Fa albastru în sacoşă. Şi chiar şi când nu avea nimic de cumpărat.
*** *Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
