Cu inelul ruginit de fier
să baţi la uşa catedralei
Dinăuntru să nu-ţi răspundă nimeni
doar ecoul interior
Cu închipuirea văzului
să te topeşti
în culorile vitraliilor
roşu, verde
albastru–turcoaz şi galben
Iar cu simţul tactil,
ei bine cu simţul tactil
să te prefiri, aburos,
în susul zidului,
volatil
entre la Porte Saint Denis
et le Boulevard des Italiens
Unduind mai sus de rozetă —
Rozeta de los Caballeros.
Tot mai sus pe zid
şi mai adânc în istorie
Să-ţi alungi din inimă
asprimea sfinţilor vechi
Să-ţi răneşti mâna sufletului
pipăind fiecare piatră
şi fiecare secol incert
rămas încrustat în granit
cu arama asfinţiturilor
cu ploile lungi şi fanatice
cu şfichiuitul vânturilor
printre himere şi grifoni
cu dimineţile execuţiilor publice
Cu fumul maşinii cu aburi
Cu simţul mirosului să aspiri
acel iz de piatră dură
al începutului Lumii
fasonate de meşterii pietrari
Şi atât.
