PROFESORUL: Dar ce, o femeie poate să fie sigură că a făcut cea mai bună partidă?
RAMONA: Păi tocmai asta zicam și eu, că nici femeia nu poate să fie sigură c-a tras lozul cel mare. Numai că, știți ce, la bărbați sare-n ochi. Îi vezi că se uită prin jur și-și tot sucesc gâtul până când pun ochii pe câte una. Și chiar dacă nu intră-n vorbă cu ea în doi timpi și trei mișcări, parcă îi și citești în gând ce zice: Măi, fir-ar să fie, da’ dacă asta-i mai bună ca nevastă-mea? Nu vi s-a-ntâmplat și dumneavoastră, domnule profesor?
PROFESORUL: Nu.
RAMONA: Sunteți sincer? Chiar sincer? (Profesorul tace.) Dar la-nceput?
PROFESORUL: La început, ce?
RAMONA: La-nceput a fost și pentru dumneavoastră, nu-i așa, o tipă care... v-a plăcut. Nu?
PROFESORUL: Chiar te interesează pe dumneata chestiunea asta?
RAMONA: Mă interesează, de ce nu.
PROFESORUL: Nu-i o chestiune... practică.
RAMONA: Vi se pare dumneavoastră că eu sunt o femeie practică?
PROFESORUL: Nu ești?
RAMONA: Eu v-am întrebat prima. Vi se pare că sunt o femeie practică? (Profesorul nu răspunde.) Păi dacă eram o femeie practică de ce-aș fi intrat în vorbă cu dumneavoastră? Ce-am de câștigat? (Profesorul tace.) Vedeți! Nu sunt o femeie practică. Fiindcă n-am de tras niciun folos din discuția cu dumneavoastră... Așadar, nu vreți să-mi povestiți cum a fost când v-ați îndrăgostit prima dată? Sunt sigură că nu v-ați gândit la sex! Ia ziceți, cum a fost? V-ați gândit la sex, sau nu?
PROFESORUL: Chiar dumneata spui că ești sigură că nu m-am gândit la sex.
RAMONA: Ei, poate că mă-nșel. Viața vine cu tot felul de surprize. Nu? Chiar sunt curioasă cum v-ați îndrăgostit prima oară. Vă mai amintiți?
PROFESORUL: Vag.
RAMONA: Doar vag?
PROFESORUL: Dumneata îți amintești cu amănunte prima dumitale dragoste?
RAMONA: Cu amănunte?... Da, poate... Dar nu sunt sigură c-a fost chiar dragoste.
PROFESORUL: Poate că nici la mine n-a fost chiar dragoste.
RAMONA: Nu? Dar ce-a fost? (Profesorul ezită.) A fost ceva rușinos? Ați mai povestit cuiva?
PROFESORUL: Tocmai asta-i ciudat. Că n-am mai povestit nimănui.
RAMONA: Bănuiesc ce-i în capul dumneavoastră. Tocmai ei să-i povestesc? Dansatoarei? Nu tre’ să vă jenați, domnule profesor. Dacă-i ceva care v-apasă, o să vă simțiți ușurat. Deci cum a fost?
PROFESORUL (după o lungă ezitare): Mă aflam acasă la un prieten...
RAMONA: Da, v-ascult.
PROFESORUL: Se făcuse târziu și mă invitase să rămân la el peste noapte... El... avea o prietenă... Mă rog, iubită.
RAMONA: Mișto?
PROFESORUL: Da... era... într-adevăr... Arăta bine.
RAMONA: Și v-ați dus peste ea în toiul nopții!
PROFESORUL: Nu... Nu m-am dus... Arăta bine. Trebuie să recunosc că îmi plăcea de ea...
RAMONA: O cunoșteați mai de mult?
PROFESORUL: La un moment dat când am rămas între patru ochi, prietenul mi-a arătat o poză... Cu iubita lui... goală. Întinsă pe-o rână, în pat.
RAMONA: Ia te uită!
PROFESORUL: Nu mi-a dat poza în mână. Mi-a arătat-o de la distanță și... numai așa, o secundă. Doar atât cât să-mi dau seama că era pozată o femeie goală.
RAMONA: Cum s-ar zice, v-a dat-o numai așa, pe la nas!
PROFESORUL: După care a ascuns-o repede. A băgat-o în portofel. Cred că s-a amuzat de perplexitatea mea. În orice caz eram cu toții veseli.
RAMONA: De data asta, domnule profesor, chiar n-am idee care e continuarea. M-ați făcut al naibii de curioasă!
PROFESORUL: Ai și motive. Fiindcă nici eu nu-mi imaginam în clipa aia care avea să fie urmarea.
RAMONA: I-ați cerut să vă arate încă o dată poza, s-o vedeți mai bine!
PROFESORUL: Nu, nici vorbă. Nu puteam să fac una ca asta.
RAMONA: Păi nu ziceați că și el s-a amuzat?
PROFESORUL: Da, s-a amuzat. Amândoi ne-am amuzat. Dacă îi ceream poza, însemna c-o iau în serios.
RAMONA: Și-atunci?
PROFESORUL (după o ezitare): N-a fost nimic premeditat... Ne-am culcat cu toții după miezul nopții. Poate, dacă stau să-mi amintesc, chiar bine după miezul nopții. Dar n-am putut adormi. Am stat treaz... nici eu nu știu cât... O oră? Două?
RAMONA: Erați excitat!
PROFESORUL: M-am furișat în camera lor pe-ntuneric și... Nici nu era propriu–zis o ușă între cele două camere. Doar o boltă cu draperie... Mă rog, am intrat... Am cotrobăit în haina lui după portofel... L-am găsit și... am scos de-acolo fotografia. Am ieșit tiptil din cameră, m-am dus în baie și am aprins lumina.
RAMONA: De ce în baie? N-aveați camera dumneavoastră?
PROFESORUL: Ba da, dar...
RAMONA (ghicind): O! domnule profesor, cred că știu de ce v-ați dus în baie!
PROFESORUL: Dacă știi, înseamnă că n-am ce să-ți mai povestesc.
RAMONA: Ba da! Abia acum simt că ați scăpat de încordare! Sau sunteți pe cale. Povestiți-mi! Știu c-aveți nevoie să povestiți. Dacă nu vă place de mine, închipuiți-vă că-i faceți o mărturisire ei, fetei. Iubitei prietenului.
PROFESORUL: Nu știu...
RAMONA: Ei, haideți! Vă rog din suflet! Descărcați-vă!... Și ce-ați făcut cu poza ei în baie?
PROFESORUL: Nu-mi vine ușor să vorbesc despre asta.
RAMONA: Închipuiți-vă că vorbiți cu ea... după ani de zile!
PROFESORUL: Am scos poza și... m-am uitat la ea. Și... m-am... Mi-am provocat...
RAMONA: ...Plăcere! (Profesorul tace.) Dar nu-i un păcat chiar așa de mare!... Multă lume face asta și nu recunoaște... Câți ani aveați când s-a-ntâmplat povestea?
PROFESORUL: Douăzeci și ceva.
RAMONA: Cam vârsta mea... De-un singur lucru îmi pare rău... Dacă v-a plăcut așa de mult trebuia să i-o șutiți prietenului dumneavoastră! Nu doar poza cu ea!
PROFESORUL: Nu sunt deloc sigur că s-ar fi lăsat... șutită.
RAMONA: Ba da! Eu sunt sigură c-ar fi plecat cu dumneavoastră.
PROFESORUL: Nu sunt sigur că... (Tace.)
RAMONA: Că?
PROFESORUL: Că a fost ceva... adevărat. (După o pauză.) Mi-a fost silă de mine atunci. M-am disprețuit. Ani de zile a durat până am uitat. Cât de cât. Dacă am uitat.
RAMONA: Se vede treaba că n-ați uitat.
PROFESORUL: Da, așa e... N-am uitat.
RAMONA: Sunteți prea aspru cu dumneavoastră, domnule profesor. (Tăcere lungă. Profesorul se ridică de la masă și face câțiva pași.) Știți, odată mi-am pictat corpul... Adică nu eu, vreau să spun că mi l-a pictat cineva. Un prieten.
PROFESORUL: Da? Se practică așa ceva?
RAMONA: Cum să nu! N-ați știut?
PROFESORUL: Dacă zici tu.
RAMONA: Mi-a desenat așa, o... Cum să zic ca să nu ziceți iarăși că sunt vulgară?... Un... penis foarte mare între sâni... așa, în jos, știți. Iar sânii mi i-a pictat ca două... mă rog, testicule. (Profesorul tace.) Ce, ați amuțit?
PROFESORUL: Și ai fost și expusă?
RAMONA: A, sunteți răutăcios, domnule profesor. Bineînțeles că am avut și spectatori. Altfel cum? Eram pe-o plajă, la mare. Nu sunteți de-acord, văd eu.
PROFESORUL: Mă rog. Altă lume.
RAMONA: O lume liberă, nu, domnule profesor? Nici n-am fost eu singura pictată. Am fost mai multe femei pe-acolo care ne-am lăsat pictate. Și chiar și bărbați. Nici nu vă-nchipuiți ce ciudat e! Pensula aia cu vopsea, udă, rece, care te gâdilă! Rar mi s-a-ntâmplat să mă simt atât de... ciudat! Și vă asigur că-i mișto să te simți ciudat!
PROFESORUL: Mă rog, n-am văzut niciodată un corp de femeie pictat.
RAMONA: Și nici de bărbat...
PROFESORUL: Nici.
RAMONA: Și nici dumneavoastră n-ați fost pictat.
PROFESORUL: Unele bancuri nu le apreciez.
RAMONA: Numai unele? (Profesorul nu-i răspunde. După o pauză): Și cum a rămas cu poza, domnule profesor? Ați reușit să i-o puneți prietenului înapoi în portofel după ce v-ați...?
PROFESORUL: Ghinionul lui a fost că n-am reușit.
RAMONA: Ghinionul lui?! N-am înțeles.
PROFESORUL: Cum s-ar zice, m-a prins asupra faptului. S-a trezit chiar în clipa când încercam să-i strecor portofelul la loc în buzunar.
RAMONA: Ca să vezi! Dar de ce nu ghinionul dumneavoastră? De ce ghinionul lui?
PROFESORUL (după o ezitare): Martorii au uneori destine ciudate.
RAMONA: Martorii?
PROFESORUL: Prietenul meu a murit câțiva ani mai târziu, într-un accident de mașină.
RAMONA: Ei, poftim! (După o pauză.) Să-nțeleg că dacă nu vă prindea cotrobăindu-i în buzunar, alta era soarta lui? (Profesorul nu răspunde. După o pauză.) Mda, sunt întâmplări ciudate pe lumea asta... Dar ea? (Tăcere.) Cum o chema?
PROFESORUL: N-are importanță.
RAMONA: N-ați mai văzut-o?
PROFESORUL: Nu.
RAMONA: Nici după ce-a murit el?
PROFESORUL: Au fost amândoi în mașină.
RAMONA: O! Îmi pare rău, domnule profesor! Zău că-i... Nici nu știu ce să zic.
