Buchet de cătină

Este un fel de buchet ceea ce văd în faţa ochilor mei, un buchet de flori minuscule ca nişte bobiţe portocalii asemănătoare fructelor de cătină, dese, chiar foarte dese, şi — dacă mă uit mai bine — iată că şi ușor mişcătoare: parcă ar avea viaţă în ele; încât mă întreb dacă nu sunt de fapt un soi de insecte. Dar nu, din fericire sunt chiar floricele; sau mai degrabă, totuși, bobițe; care se mişcă uşor, freamătă — micile fructe ale unui bonsai delicat, tulburate de vârtejuri mărunte provocate de un curent de aer.
   M-am întrebat: dar de ce trebuie să aibă toate o logică? Îmi amintesc că întrebarea a venit ca un fel de răbufnire de revoltă — ceea ce se poate întâmpla în orice împrejurare, chiar şi-n vis —, pesemne fiindcă atâta vreme m-am simţit constrâns să caut logica în toate...
   Mi-am amintit de cătina pe care o știam eu din copilărie, crescând pe dealurile unde la sfârșit de vară se instala seceta și de unde imaginea orașului din vale tremura în aerul fierbinte.
   Și cu asta i-am pus punct.
   Ajunge! Gata cu instabilitatea! Trebuie să redevină un buchet de cătină!
   O luăm de la capăt.