Câteva locuri mai în faţă, pe acelaşi rând cu mine, s-au aşezat două femei, încă tinere, ambele durdulii, complet nesofisticate, una din ele cu un băieţel de vreo patru ani. Băieţelul n-are răbdare să stea aşezat şi, de la staţia Piaţa Unirii, unde s-au urcat, se freacă şi se încovoaie fără încetare peste piciorul maică-si, ba cu faţa, ba cu spatele. Cealaltă femeie trebuie că-i mătuşă-sa, seamănă cu mama puştiului. O vreme cele două femei stau de vorbă în linişte, fără să ia în seamă zvârcoleala ăluia mic. Metroul goneşte spre staţia Eroii Revoluţiei, micul călător nu-şi găseşte astâmpărul, începe să se intereseze pe un ton plângăcios când ajung acasă, vrea îngheţată, vrea aia, vrea ailaltă... Maică-sa îl fixează cu o privire încruntată, puştiul începe să scâncească monoton, ca o burniţă scursă prin burlane plictisite.
— Vino aici să-ţi arăt ceva! îl cheamă mătuşa pe un ton camaraderesc.
— Ce? se arată sceptic băiatul.
— Vino, şi-ai să vezi.
Puştiul îşi urneşte în silă plictiseala din loc lăsându-şi umerii şi braţele să se legene dezordonat.
— Uite! zice mătuşa cu încântare. Şi arată cu braţul întins în lungul trenului.
Puştiul îşi înalţă capul şi deodată încremeneşte.
Urmând îndemnul mătuşii, îmi îndrept şi eu privirea în lungul trenului şi văd interiorul metroului aproape gol, până hăt departe, până la cabina de conducere, îl văd unduindu-se calm şi maiestuos, neezitând în avântata sa lunecare subterană. Vraja plină de lumină din ochii copilului o ghicesc fără să-i văd ochii fiindcă stau în spatele lui. Acea vrajă e izvor de bucurie pentru cele două femei, mamă şi mătuşă; şi, ca să vezi ciudăţenie! chiar şi pentru mine. Iată, luminile metroului se curbează, şirag, mai întâi uşor spre stânga, apoi uşor spre dreapta, se oglindesc în şirurile nesfârşite de bare verticale de oţel, metroul se curbează ca un dragon inofensiv şi simpatic, se curbează cu scaune cu tot, cu oameni cu tot... Oamenii–spectatori. Cu toţii sunt, fără s-o ştie, spectatori pasivi la spectacolul metroului fără capăt de linie, planând către un viitor în care ei nu joacă niciun rol, poate doar rolul de a rămâne pe veci figuranţi încremeniţi ca nişte icoane într-o amintire fulgurantă de-a puştiului.
*** *Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
