Înserare de februarie peste Gara de Nord

Înserare de februarie
peste acoperişurile
Gării de Nord
Fâşii zdrenţuite de nori
peste senin

trandafiriu —
Cortină–iluzie,
lumină cristalină —
ultimele clipe de ziuă
Cortină–iluzie,
străvezie
peste munţi în iarnă

Trenuri — şiraguri de luminiţe,
lent unduind în mişcare
Înserare–iluzie!
Desprimăvărare
cu mireasmă se zăpadă proaspătă.

Lăcomie de-nserare
peste Gara de Nord —
februarie, început...
Lăcomie de senin

trandafiriu
brăzdat de fâşii zdrenţuite

de nori
Lăcomie de sfârşit de zi
şi de-nceput de primăvară
cu mireasmă de zăpadă
Până când încă proaspătă?
Câte anotimpuri superbe?

Un tren părăsind peronul —
lent unduind în mişcare
către locuri natale,
departe sub munte în iarnă
Covor fermecat
peste casele

rămase pustii —

toate

Copilăria–comoară–iluzie
rămâne cu mine,

aici

Veşnic privind înserarea –
Februarie peste Gara de Nord...

Spiriduşii Iernii

Peste noapte, ninsoarea încremenită
pe evantaiele rugilor
nu departe de stradă,
nu departe de curţile dosnice
Surpriză. Rugii ştiau —
eu, doar eram nepregătit
În miezul rugilor ninşi,
în noaptea surprizelor
Ascunşi, spiriduşii verii
s-au prefăcut în spiriduşi ai iernii.

Prima zi de iarnă.
Aş putea să le văd scufiile
cu clopoţei de-argint
Dar pentru asta
ar trebui să dau la o parte
ramurile
cu puf de zăpadă

Mă mulţumesc, atunci,
doar cu clinchetul
clopoţeilor
Şi, pe aleea-nzăpezită,
mă-ndrept către stradă

Către vârsta a doua.

Şi-apoi a treia

Şi-apoi...