♥
Mama lăsa ţigara să fumege pe marginea scrumierei şi deodată devenea atentă la mâna ei stângă, pe care, ţinând-o nemişcată şi întoarsă cu dosul palmei spre ea, o privea cu atenţie. *** *Fragment din romanul cu acelaşi titlu — în curs de scriere. Fragmentele nu sunt neapărat alăturate şi nici în ordine cronologică.
— Mi se pare că unghiile mele de la mâna stângă cresc mai repede decât cele de la mâna dreaptă, spunea cu o voce mai degrabă indiferentă. Continua să-şi privească mâna într-o tăcere care ascundea totuşi o oarecare nelinişte. Poate se aştepta ca eu să o întreb dacă e sigură, sau să-i cer să-mi arate mâna, spre a mă convinge, dar eu nu i-o ceream. Şi asta nu fiindcă n-aş fi fost curios, ci fiindcă eram sigur că nici în privinţa asta mama nu se putea înşela. Aşteptam doar să o aud spunând ce crede că dezvăluie acea curiozitate pe care tocmai o descoperise. Ea continua să tacă şi să-şi examineze mâna şi, fiindcă îi cunoşteam felul de a fi, ştiam că nu exclude unele urmări nefaste ale unghiilor ei care creşteau mai rapid la o mână în comparaţie cu cealaltă. Îmi venea în minte cuvântul nesăbuinţă. Nu ştiu de ce. Pentru Doamna profesoară Ştefan corpul omenesc era un model de armonie perfectă, controlată — adăuga dânsa — de puterea minţii. Spre deosebire de animale, la care armonia este înnăscută. Mă gândeam că poate totuşi mama nu observase corect, că nu unghiile de la mâna stângă erau cele care creşteau mai repede ci cele de la mâna dreaptă creşteau mai lent. Sau stagnau. Şi asta mă ducea cu gândul la un posibil dezechilibru mult mai grav decât putea să pară la prima vedere. Armonia de care vorbea Doamna Ştefan nu putea să fie perfectă decât atâta vreme cât sănătatea era la rândul ei perfectă. Şi uite aşa începeam să-mi fac griji pentru sănătatea mamei. Să nu îţi mai crească unghiile la o mână începea să mi se pară un semn cât se poate de serios că ceva nu merge cum trebuie în corpul ei.
Mama şi recupera ţigara lăsată pe marginea scrumierei, după ce tot fumegase şi scrumul se tot lungise, trăgea din ea cu acel gest al ei de femeie versată, care nu-mi plăcea deloc, sufla fumul drept în sus, după care îşi întorcea privirea spre mine:
— Alexandru, dar pe tine se pare că te afectează mai mult decât pe mine. Mai bine nu-ţi spuneam. Sau doar mi se pare?
Da, de fapt îmi făceam griji pentru că eu vedeam armonia cumva altfel, afectându-ne întreaga familie.
