Ani de zile după absolvirea facultăţii mă surprindeam răsuflând uşurat de fiecare dată când îmi aduceam aminte că nu mai am de trecut examene. Să fi durat patru ani acel sentiment de uşurare? Să fi durat cinci? Oricum, acea bucurie a încetat de mult. Şi nu-i mai găsesc nicio îndreptăţire. Dimpotrivă, mi se pare astăzi o dovadă de slăbiciune, de lipsă de bărbăţie, faptul că nu mă învrednicisem să mă descotorosesc de apăsarea examenelor câtă vreme le avusesem de înfruntat, şi mai ales că mă bucurase mai apoi dispariţia lor din viaţa mea.
În schimb, chiar şi astăzi, la mai bine de un sfert de secol de la prăbuşirea vechiului regim, nu încetez să mă bucur când citesc în revistele literare texte de proză. Fie că sunt scrise cu mai mult har, fie cu mai puţin. Şi n-am de ce să mă ruşinez. Mă bucur să constat că au dispărut în sfârşit odioasele servituţi ale ideologiei oficiale comuniste. Oficiale, şi nu numai. Căci dogma proletcultistă se insinuase pervers în fiinţa noastră; a persistat chiar şi după ce kulturnicii regimului i-au declarat ritos abandonarea; începuse să ne curgă prin vine — eram în pericol să devenim cugete modificate genetic. Îi eram tributari, fără să ne dăm seama, chiar şi când o ocoleam, sau ni se părea că am ocolit-o, că am fentat-o, când reuşeam să strecurăm — bucurie meschină — inofensive accente de neatârnare ideologică. Îmi întorceau stomacul pe dos acele dramolete de şantier sau de uzină sau de CAP, cu secretari de partid iluminaţi, în confruntare cu apucăturile burgheze ale rubedeniilor depăşite de vremuri — cică; energici şi cu un singur viciu — fumatul; sau cu soţii care nu reuşesc să se ridice la nivelul chemărilor înalte ale soţilor activişti de partid; sau cu „agregate” energetice a căror blocare ar fi periclitat programul partidului de ridicare a nivelului de trai ş.a.m.d.
Astăzi nu mai întâlneşti în revistele literare decât autori lipsiţi de constrângeri ideologice. Liberi să atingă performanţa, sau să eşueze. Nu mai depinde decât de ei. (Vorbesc de reviste. Cu cărţile e o altă problemă!) De aceea, chiar şi după mai bine de un sfert de secol după ce scârbavnica literatură a încetat să existe, mă bucur în continuare de prozele autorilor liberi.
