miercuri, 15 aprilie 2015

Fantomă post-mortem*

   Ce rezolvare nesperată, ca după moarte să ajung fantomă, cum se-ntâmplă în ultimul joc care îl pasionează pe nepotul meu de unsprezece ani, Horia! Personajele ucise prin violenţă de către războinici bine intenţionaţi, se transformă in fantome, iar soarta le-o decide jucătorul-păpuşar... Nu-i mai bine decât moartea pur şi simplu? Să devii fantomă, fără însă a ajunge în custodia nimănui, nici în custodia lui Dumnezeu, nici în cea a lui Scaraoschi. Imponderabil, invizibil, intangibil şi flexibil ca un fir de fum, să dispui de tine însuţi, să te iţeşti pe la uşi, peste ape şi pe la hublouri, în noapte, să ai permisiunea să observi tot ce doreşti, după pofta inimii (dar mai ai oare inimă?), şi interdicţia de a intra în contact cu muritorii. Fantomă pe vecie, cum s-ar zice, cu memorie şi cu imaginaţie infinite, să străbaţi lumea în lung şi-n lat şi, dacă aşa îţi căşunează, s-o răstorni în oglindă, la deruta asfinţitului cu răsăritul. Fantomă în giulgiu înflorat şi capişon Anonymus, cu moţul aplecat de vânt, şi pusă pe şotii. Să spui azi Da, şi peste cinsprezece cuvinte să ridici din umeri — Ba... dacă mai există cuvinte. Să nu simţi nici înţepătura ghimpelui nici ciupitura oricui, să te familiarizezi în sfârşit cu glifa... dar să nu mai fie nevoie. Lumea nu te va crede inocent pentru simplul motiv că nu va şti de existenţa ta. Iar tu, fantomă, nu te vei mai încărca de energii negative fiindcă energiile nu mai fac nici rău nici bine. Fără parti-pris, să observi doar lucrurile până la sfârşitul timpului, echidistant între bine şi rău.
   Nu mă voi mai entuziasma pentru ţărmurile pline de flori roşii şi albe vizibile dinspre mare (când din vârful catargului obişnuiau să strige: Pământ! ) ci mă voi mulţumi cu ceţurile veşnice precum cele ale lunii noiembrie. Dar va merita, având în vedere că toate impresiile mele de o veşnicie nu le voi mai împărţi cu nimeni, de vreme ce orice contact îmi va fi interzis. Nu?

***

*Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou