Verişoara mea Valea, de vreo optsprezece ani, cu zece ani mai în vârstă decât mine, m-a luat în oraş să vedem un film. M-a întrebat ce fel de film vreau să văd, de aventuri, poliţist sau o poveste. Grea alegere. Pe bulevardul Regina Elisabeta era foarte multă lume şi foarte multe cinematografe şi trebuia să mă hotărăsc repede. Am optat pentru poveste — o alegere făcută cu oarece îndoială în suflet, trebuie să recunosc, pentru că puteam să ratez un alt film la fel de bun sau poate chiar mai bun. Verişoara mea m-a luat de mână în dreptul Cercului Militar şi am traversat bulevardul către cinematograful Victoria. Câteva clipe cât a durat traversarea mi-am întors privirea în josul bulevardului şi m-am înspăimântat de puzderia de maşini care urcau în viteză spre noi. Acasă la Câmpina, pe strada mea, abia dacă trecea câte o maşină la câteva minute... Îmi amintesc, la începutul filmului, de o furtună puternică undeva la şes, în America, şi de o fată cam de vârsta mea, poate un pic mai mare, peste care s-a prăvălit rama unei ferestre. Pe fată o chema Dorothy. Apoi o tornadă a luat pe sus coliba de lemn în care se afla Dorothy şi a tot dus-o răsucind-o ca pe o cutie de carton luată de ape. Fata se uita pe fereastră şi vedea cum o cotoroanţă îmbrăcată în negru zboară şi ea odată cu casa călare pe o bicicletă şi pedalează repede-repede aţintind-o pe Dorothy cu o privire rea, amintindu-mi de visele mele de la Chişinău, când zburam la rândul meu pe tricicletă înălţându-mă peste acoperişul casei unde locuiam. Apoi casa din film a aterizat undeva într-o ţară minunată şi deodată filmul a devenit color şi toată lumea din sală a scos la unison un oftat de surprindere şi de uşurare. Iar în zori toată lumea a văzut ieşind de sub casă o pereche de picioare îmbrăcate cu ciorapi cu dungi albe şi roşii: picioarele vrăjitoarei celei rele, pe care casa o omorâse în cădere...
A fost o zi încântătoare, ca şi, după aceea, momentele când îmi reveneau în amintire minunatele întâmplări prin care trecuse o fată din America, pe nume Dorothy.
Apoi filmele americane au dispărut din cinematografe pentru multă vreme şi în locul lor au început să ruleze doar filme cu faptele de vitejie ale bravilor ostaşi sovietici în Marele Război pentru Apărarea Patriei în lupta lor pentru alungarea cotropitorului nazist. Şi altele asemenea.
Abia peste vreo douăzeci şi cinci de ani, după ce îi cumpărasem fiicei mele o mulţime de cărţi cu poveşti şi îi citeam din când în când din ele, crâmpeie din acel film rămase în amintirea mea au prins viaţă, au venit să se aşeze cap la cap şi am realizat ce film văzusem în copilărie împreună cu verişoara mea Valea: Vrăjitorul din Oz. *** *Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
