Îl priveam cu admirație pe tata citind ziarul. Avea o figură concentrată, gravă; foaia de ziar s-ar fi frânt de la mijloc c-un foșnet sonor dacă el n-ar fi avut priceperea s-o țină în sus; și chiar dacă se întâmpla să se frângă la un moment dat, tata o redresa cu un zvâcnet energic al mâinii și continua imperturbabil lectura. Priveam literele de pe dosul paginii citite de tata. Era o hârtie de proastă calitate dar nimic nu se străvedea prin ea, nici chiar când se nimerea să țină ziarul într-o rază de soare. Nu știam exact ce îl pasiona pe tata în politică și nici nu-l întrebam, căci oricum n-aș fi priceput nimic. Mă mulțumeam cu gândul că știe ce să aleagă din puzderia de articole care apăreau zi de zi în ziare. Ba chiar eram încredințat că printr-o anume magie întrevede evenimentele viitoare care urmau să ne scoată din marasmul zilelor noastre cenușii.
