— Forţele imaginative ale spiritului nostru se dezvoltă pe două axe complet diferite, spuse doamna Mili, continuând discuţia începută cu doamna Aneta încă în dreptul restaurantului Oscar.
Prietena ei, doamna Aneta, se opri, contrariată.
— La ce anume te referi? întrebă ea, încruntându-se.
Se aflau pe strada Ion Eliade Rădulescu — tocmai trecuseră de buticul doamnei Ionescu s.r.l.
— Unele se dezvoltă în faţa noului, răspunse doamna Mili. Le plac pitorescul, varietatea, evenimentul neaşteptat.
— Trebuie să mărturisesc că ceea ce spui tu, mie îmi evocă primăvara, spuse doamna Aneta. În natură, departe de noi... Mă gândesc la flori.
— Ei! tu eşti o romantică, aşa ai fost de când te ştiu.
În glasul doamnei Mili admiraţia se făcea simţită la concurenţă cu reproşul.
Doamna Aneta se trezi din visare. *** *Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
— Şi celelalte? se interesă ea.
— Celelalte forţe, la asta te referi? Ei bine, celelalte forţe imaginative sapă în adâncul fiinţei, sunt sigură de asta. Vor să găsească în fiinţă ceva primitiv şi totodată etern. Ele domină...
Pe stradă, spre ele, venea o ţigancă cu o târnă atât de mare încât cele două doamne nu aveau loc să treacă braţ la braţ pe trotuar fără ca ţiganca să se dea la o parte.
— Haideţi să vă dau nişte bureţi, coniţă, o îmbie ţiganca pe doamna Mili.
Cele două doamne fură nevoite să se oprească. Doamna Mili o ignoră complet pe ţiganca cu târna şi, adresându-se tovarăşei sale de drum, continuă fraza începută:
— ...anotimpul şi istoria.
— Poftim? spuse ţiganca, clipind din ochi, nedumerită.
— Nu vorbeam cu tine, spuse distantă doamna Mili şi, preţ de două secunde, raza ei vizuală trecu la un pas distanţă de ţigancă. După care dădu să reia discuţia cu prietena ei: — În natură, în noi şi în afara noastră...
— Sunt proaspeţi, coniţă, insistă ţiganca. Nici n-a apucat roua să se usuce pe ei. Azi-dimineaţă i-am cules.
Ignorând-o, doamna Mili îi vorbi doamnei Aneta.
— Exprimându-ne filozofic, am putea distinge două imaginaţii...
Ţiganca se uită prostită la doamna Mili.
— Vi-i dau ieftin, coniţă, se dezmetici ea. Patru lei kilu’.
— Lasă-ne să trecem! spuse doamna Mili ferm şi cu răceală. Şi se întoarse spre doamna Aneta: — Am putea distinge două imaginaţii: o imaginaţie care dă viaţă cauzei materiale sau, mai pe scurt spus, o imaginaţie formală şi o imaginaţie materială.
— Hai că vi-i las cu trei.
Doamna Mili o aţinti pe ţigancă cu o privire de gheaţă:
— Ne laşi să trecem?
Ţiganca o privi drept în faţă (dar faţa doamnei Mili era un zid proaspăt tencuit).
— Mata nici nu ştii, coniţă, cât îmi ia mie să culeg un kil de bureţi!
Doamna Mili nici nu era sigură că avea de gând să zugrăvească prea curând zidul feţei ei impenetrabile. Doamna Aneta făcu un pas înainte pe lângă gard, trăgând-o după ea pe doamna Mili.
— Ştiu, zise ea. Pentru ca opera să aibă varietatea cuvântului, viaţa schimbătoare a luminii, trebuie ca o cauză a inimii să devină o cauză formală.
Ţiganca rămăsese cu un pas în urma celor două.
— Zi mata! zise ea cu năduf, întorcându-se către cele două doamne care se îndepărtau pe trotuar. Cât crezi mata că ţi-ar lua să culegi un kil de bureţi? Ca să umplu târna asta am muncit o juma’ de zi! Să-mi sară mie ochii din cap dacă te mint!
— Iar te-ai întors la inimă, i se adresă doamna Mili tovarăşei sale de drum pe un ton de reproş indulgent. Dar aceste imagini ale materiei, noi le visăm substanţial, intim, îndepărtând formele, formele pieritoare, vanele imagini, devenirea suprafeţelor.
— O juma’ de zi am muncit la târna asta! Hei, cucoană! strigă ţiganca de departe. Ţi-i dau cu doi lei kilu’!
— Există, neîndoielnic, opere în care cele două forţe imaginative cooperează, observă doamna Aneta. Dar asta nu înseamnă că reveria nu păstrează totuşi un lest, o densitate, o germinaţie.
— Draga mea, faci o mare confuzie! exclamă doamna Mili. În adâncul materiei creşte o vegetaţie obscură. În noaptea materiei înfloresc flori negre. Ele sunt catifelate şi au formula propriului lor parfum.
Să nu-mi zici că sunt şi eu romantică.
**Publicat și în Euphorion, 3, 2020