Mult liubime făt al meu Tudorică
Mă-ndrept cătră tine cu rugăciunea să-ngădui să-ți zic mai departe Tudorică al meu, așa cum ți-am zis dintotdeauna, cu toate multele tale isprăvi din ultima vreme de prin mările de pe la Miazăzi, ce te-nalță în prețuirea tutulor și te fac om mare în Elada, precum zici în epistolia ta.
Mă bucur nespus că ai scăpat cu viață după ce blestematul ofițir inglez a țintit cu muscheta cătră inima ta neprețuită, ce din inima mea se trage și face parte. Ai dreptate să gândești că numai o minune te-a scăpat și-a abătut din calea sa glonțul cel rău și arămiu din pușcociul cel ghintuit; mulțumescu-ți tare că m-ai luminat despre cum mergea glonțul prin văzduh, învârtindu-se, presupozesc eu, cu mintea mea de femeie, nu dându-se peste cap ci sucindu-se pre direcțiunea deplasațiunii sale. Și totodată dă-mi voie să-ți fac mărturisire de toată amărăciunea mea că ai făcut întrerupere în epistolia ta ca să spui pe-ndelete
altora
toate cele petrecute, dând glas esplicațiunilor date de Arhangheli, și n-ai găsit de cuviință să-mi spui mie
totul de-a fir a păr, nesocotindu-mă vrednică de înțelegere. Minunea ce s-a-ntâmplat cu gloțul vădește iscusința năstrușniciilor din capul tău. Căci într-adevăr, să te ducă mintea până acolo să ghicești cum glonțul prinde să se răcească și puncte de pe fața lui să devină prielnice suflului nostru vital, asta nu-i de nasul a fitecine, fătul meu Mircea. Țăndări de clipe ce-ar fi milenii în lumea noastră — tare frumos grăit-ai, mă jur pe viața mea. Ființe neînchipuit de mici, hrănite cu căldura glonțului — Doamne, ce-ți mai trece prin minte! Popoare de-aramă născute într-un târziu, sute de ghenerații care să construiască un motor mare din stronțiu, cuarț și molibden, și care prin înțelepciunea învățaților săi să vrea să cruțe pieptul tău și s-abată cu-atâta știință glonțul din drum! Asta, liubime făt al meu Mircea, răscumpără cu vârf și-ndesat, zic eu cu mândrie, toate năzbâtiile cele plictisitoare din Solenoid
și cele scrieri ale tale cu aripe de flutur, ba dinspre stânga,
ba dinspre dreapta,
ba dinspre trup, așa cum de la bun început trebuia să mergi, drept înainte, lăsând naibii la o parte flecuștețele umflate fără de măsură ale vieții tale, ci să țintești de-a dreptul. Căci pe bună dreptate zic că ai zărit pe masa celui de-i zice Ingannamorte, făcătorul de toate cărțile ce-a fost scrise și sunt și vor fi în veci, pe bună dreptate, cum ziceam, ai zărit pe masa lui și THEODOROS al tău, măcar că cu oarece trufie l-ai pus alături de Omir și de Longos și de bardul din Eire cu-al său Ulysses; dar, mă rog, treacă, odată și-odată trebuie să-ndrăznim, noi cei din Ghergani și de pre malurile bătrânului Danubius. Ci cu băsnirile cele vechi șu rumânești să se-asemuiască cele ce scrii și să s-adape din ele și să fie tot ce iese din condeiul nostru, cu fast și cu alaiuri și cu luciri de pietre prețioase și cu liubov peste măsură, cum tu povestești cu măiestrie. Și cu tâlc, precum în lupta dintre Sfântul Arhanghel Mihail și potrivnicul său Behemoth și cum naiba-i mai zice, în ziua Judecății de Apoi. Pe toate să le pună-n cumpănă, cum au fost, și-ntr-un târziu să se vadă că Marele Ziditor cumpănește nu atâta omul și păcatele, ci cartea,
cum e de bine scrisă, cu osârdie, precum zici, vreme de-o jumătate de veac. Și dacă ea va fi primită-n ceruri, va fi primită și pe pământ. Așa să fie, liubime făt al meu, Mircea. Amin.
A ta maică plină de liubov
Sofiana
