Doamna dirigintă ne striga după catalog şi noi trebuia să răspundem
întrebărilor ei despre profesiunea părinţilor. Tatăl? Mama? Unii aveau motive de a se mândri cu părinţii lor, alţii mai puţin. Sau deloc. Un medic, un inginer, un avocat, un asesor popular — nu erau decât câţiva care aveau părinţi cu studii înalte. Taţii celor mai mulţi dintre colegii mei erau muncitori, vreo doi-trei, printre care şi tata, erau funcţionari. Mamele erau în marea lor majoritate casnice. Dar iată că se ridică din bancă un coleg şi spune despre taică-său: Casnic. Toată clasa se umple de şuşoteli, băieţii se hlizesc unul la altul. Diriginta are o tresărire nervoasă şi se încruntă la cel întrebat:
Casnic!? Unde-ai pomenit tu bărbat să fie casnic! Numai femeile sunt casnice!... Colegul se lasă şi el antrenat de veselia generală, face grimase, ridică din umeri şi o dă cotită: E şomer — zice... Toată clasa amuţeşte, diriginta se-ncruntă şi mai tare:
Cum, şomer! La noi în ţară nu există şomeri!... Băieţii sunt derutaţi: colegul nostru a făcut o gafă, sau la noi în România chiar nu există şomeri? Cei mai mulţi sunt înclinaţi să creadă că a fost o gafă.
***
*Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
