Doar fiindcă ştiam vag, din poze, cum arată măslinul adevărat, le spuneam acelor tufe măslini sălbatici. De fapt, după cum aveam să aflu mai târziu, era cătină albă. Le vedeam de fiecare dată în excursiile noastre prin împrejurimi sau când ne duceam la scaldă în Doftana. Creşteau dese şi ţepoase pe coasta dealului, mai mult către poale. Coasta era golaşă şi frunzuliţele lor înguste şi ascuţite străluceau argintii în soare evocându-mi Grecia sau Sicilia, pe care nu ştiam dacă aveam să le văd vreodată. Închideam ochii şi clipocitul plin de neastâmpăr al Doftanei se prefăcea, pentru un timp nedefinit, în foşnet al valurilor calme ale Mediteranei. Nu era oare de-ajuns ca să fiu fericit? *** *Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
