Avangardă constructivă
Iată, găsesc la un poet al avangărzii ruseşti din anii ’20, Ippolit Sokolov (Vatra, 3–4, 2011, p. 92, trad. Leo Butnaru), un crez al „imagisticii” în poezie. „... [E] totuna de oricât de multe ori ar exclama poetul «groaznic, groaznic» sau «tristeţe, tristeţe», nu va produce nicio impresie: în faţa mea eu nu văd nimic, decât cuvintele despre groază şi tristeţe. (...) [C]u cât vor fi mai mult imagini în propoziţie şi cu cât mai surprinzătoare vor fi ele, cu atât mai dinamică va apărea reproducerea reprezentărilor.” Surprinzătoare această lecţie pozitivă de stilistică la vremea când ţinta unică a noilor teorii (şi practici) în arte părea să fie distrugerea vechilor canoane şi principii.
Postmodernism, da. Dar ordonat!
Postmodernismul presupune (printre altele) fragmentarism. Da, dar de prea mult fragmentarism cititorul ar putea să ameţească, să nu mai înţeleagă nimic şi în cele din urmă să abandoneze lectura. Drept care Jonathan Coe a găsit soluţia: să facă (totuşi) niţică ordine în fragmentarismul romanului său Casa somnului, precizând din capul locului: „Capitolele cu număr impar din acest roman îşi derulează acţiunea îndeosebi în 1983–1984. Acţiunea capitolelor cu număr par se petrece în ultimele două săptămâni din iunie 1996.”
