Amintiri fulgurante (V)*

În drum către teotea Niunea, seara târziu, am făcut popas pe strada Cazărmii. Ca să-şi tragă sufletul, tata a lăsat valizele la marginea trotuarului, iar eu m-am aşezat pe una din ele, obosit şi un pic speriat de necunoscut. În jur, case boiereşti, verande, verdeaţă în micile curţi de la stradă, şi multă lumină. În ciuda oboselii, tata e bine dispus, ca mai întotdeauna. „Ia uite, mi se adresează el, plin de entuziasm, numai în Capitală poţi vedea aşa ceva!” Pe stradă s-a ivit un furgon cu pâine, tras de cai. Sunt uluit de cât e de mare, aproape cât un vagon de marfă. Copitele cailor fac clap–clap pe caldarâm şi tropăitul reverberează în zidurile caselor. E atât de târziu că a început deja aprovizionarea magazinelor de pâine din cartier, pentru a doua zi dimineaţă.

***

^*Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat