O floare pe mormântul ei din Ungaria.
I.
Ruginite,
măruntaiele ceasornicului
printre tufele de tamariscă.
Stop cardiac în timpul somnului.
„A avut parte de o moarte atît de frumoasă...”
Marionetă pierdută
undeva
între Polul Est și Polul Vest.
Respirația și armonia
n-au existat niciodată.
Doar Epoca Negației.
Mi s-au dezintegrat literele mici, de mînă.
M MARE DE TIPAR,
A MARE DE TIPAR,
M MARE DE TIPAR,
Ă MARE DE TIPAR.
II.
Haotic,
traseul mercurului în cer,
incendiate toate drumurile
de întoarcere.
Îngerul și-a rupt piciorul,
iar noi nu l-am vizitat la spital.
Joi după-amiază,
între ora 2 și 6,
nu i-am dus compot de vișine.
Traseul mercurului
e fierbinte,
de ce m-ai mințit
înainte
de a mă conduce-n Paradis,
c-ai omorît toți șerpii?
III.
Pe femeia oarbă
o durea dorul de munte.
Nu există apă,
nu există munte,
nu există stîncă.
Eu sînt apa,
eu sînt muntele,
eu sînt stînca.
În ovarele femeii oarbe
clopoțesc trenurile.
Vorbește încet,
să nu deranjeze
muștele morții
care devoră sicriul.
Apoi își face semnul crucii
și-mi sărută
căușul palmelor.
IV.
Incestul a avut loc în zori.
Apoi,
îngereasa și-a tăiat aripile.
I-a dispărut pînă și durerea
din laringe,
doar memoria-i
mai plînge
în groapa cu var.
Incinerare doar pe jumătate.
„Dacă există îngeri,
de ce nu există și îngerese?”
Crucificată,
logica
în pădurea de ciulini.
V.
Asemenea siamezilor,
trăim în miezul unei nuci.
Alcovuri, săli de bal,
policandre, grădini suspendate,
serate pline de fascinație,
pînă și cîinii ambasadorului
care raportează orice
respirație...
„Astă-noapte i s-a mutat toți greierii în suflet.”
Incizie ratată.
„Vă așteptăm cu drag,
în seara de Crăciun
vă vom servi o gîscă-ndopată
cu miez de nucă.”
VI.
Oboseala urcă încet
pe traseul oaselor.
30, 25, 20, 15 kilograme
de pansament îngălat,
anotimpul iubirii s-a uscat
de prea multă apă.
Fluturii de pe emisfera dreaptă
rînjesc în insectare,
doar ochiul,
poate numai ochiul mai privește
spre aripa morții.
