În vestă reflectorizantă*

  Fetiţei i s-a spus: Uite, îl vezi pe domnu’ din faţa ta? La el să te duci.
  Fetiţa, de-o şchioapă, n-a stat nicio clipă în cumpănă, a întins numaidecât mânuţele şi a alergat fuguţa, cu mersul poticnit al copiilor care abia nu de mult au învăţat să meargă, poposind drept în braţele bărbatului din faţa ei.
   O, ce drăguţ! mi-am zis.
   Domnul în braţele căruia a ajuns fetiţa era primul-ministru. M-am întrebat cum se va purta un personaj de rangul lui cu un copil din popor. Căci asta era fetiţa: un omuleţ din popor. Primul-ministru semăna cu directorul unei importante companii de transporturi, recent demisionat. Îi ştiam şi numele, dar pentru moment nu avea nicio importanţă... Stătea în picioare îndărătul unei mese modeste, era înalt, cu alură sportivă, negricios, cam încruntat, prea încruntat pentru un personaj care de obicei îşi dă silinţa să se arate popular, şi purta nu se ştie de ce o vestă reflectorizantă, ca acelea cu care se îmbracă bicicliştii şi măturătorii. Îl însoţea o secretară, care se complăcea în anonimatul funcţiei ei.
   Ia să vedem, ce o să facă acuma primul-ministru? m-am întrebat. Primul-ministru a ridicat-o pe fetiţă în braţe, dar nu fără o ezitare, temându-se probabil că poponeţul i-ar putea fi umed. A dat să-şi miroasă mâna cu care îi atinsese poponeţul, un gest care mi s-a părut sub demnitatea unei persoane de un asemenea rang. Continuând să fie încruntat, primul-ministru şi-a schimbat brusc atitudinea şi s-a pornit s-o plesnească peste poponeţ; fără să afişeze o faţă plină de ură, ce-i drept, dar nu mai puţin încruntat.
   — Du-te şi spune-i să înceteze! mi s-a adresat de undeva din umbră o voce indignată de femeie.
   — Cine sunt eu să-i cer eu să-nceteze? am replicat. Doar e prim-ministru!
   Fetiţa stătea în braţele acelui bărbat negricios şi slab, înălţată mult deasupra mesei, şi îi suporta cu stoicism plesniturile.
   — Mi se pare incredibil că nu plânge! a spus aceeaşi voce indignată, de astă dată şuierându-mi de undeva din apropiere de ureche.
   Undeva lateral, într-o zonă pe care eu n-o vedeam, s-a auzit deschizându-se brusc o uşă. Primul-ministru a tresărit şi, încetând s-o lovească pe fetiţă, şi-a întors spre acea presupusă uşă privirea contrariată.

***

^*Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou