Primul
dinte care mi-a căzut cândva
tata l-a
aruncat pe-acoperişul casei
iu–huuu!
şi-a luat avânt şi braţul
i s-a
rotit victorios: dintele pe casă
avea
să-mi ţină de noroc în viaţă
De pe
ţiglă s-a rostogolit în streaşină
unde urmau
să-l acopere frunzele veştede
muiate de ploi
În vis
m-am înălţat cu tricicleta
în
zbor peste acoperiş
pedalând
repede-repede, neobosit
peste
ţigla decolorată mirosind
a anotimpuri viitoare
şi-atât
Dar
ploaia se scurgea pe burlan
de-a
dreapta ferestrei
bătând
toba de tinichea tram–dram
în
timp ce mama toca preocupată
la
maşina ei de cusut Singer...
— Unde
îmi duci norocul, dinte al meu căzut?
— Fii
liniştit, copile, ploaia m-a dus cu ea
pe
burlan în jos, m-a rostogolit
odată
cu puhoiul de primăvară
printre
firele de iarbă
din
curte-n rigolă, pe străzi povârnite
de departe
am trimis spre tine noroacele:
de pe
fundul unui râu
de pe
fundul unui fluviu
de pe
plaja unei mări
rostogolit
împreună cu scoicile
spălat
de valurile de smarald
Vino
şi găseşte-mă.
