Mult liubime ficioriu al meu Tudorică
Îngăduie-mi, rogu-te, întâi și-ntâi o-ndreptare. Ți-am răspuns la fiecare epistolie a ta și n-aș vre să rămână precum în cartea pe care o scrii cu ajutoriul sfinților Arhangheli, cum că ți-am trimis numa foi goale drept răspuns. Nu de alta, dar cinstitul cetitoriu ar pute să rămână cu impresiunea greșită că foile albe nu sunt semn de liubovul negrăit ce ți-l port, ci ar pute crede, ferească Domnul, că sunt analfabetă. De aceea redă, rogu-te adeveriul și spune tot așa cum a fost. Că ți-am trimis carte de răspuns de fiecare dată, la fiecare epistolie a ta.
Aflu cu îngrijorare că ești bolnav de inemă din cauza Stamatinei, fiica lui Vodă Ghica, și că ai încercat să-ți lecuiești aleanul cu alte muieri, multe la număr. Nu-i frumos ceea ce faci, liubimule ficioriu al meu, căci Cel de Sus osândește desfrâul și preacurvia și nu îngăduie nicio eccepțiune de la Lege, oricât de greu i-ar fi omului duhu. Nu mă învoiesc nici cu cealaltă încercare a ta, mai abitir decât cu afionul, de a-ți găsi ușurare în poesie și pe bună dreptate găsesc că negustoria cu asemenea marfă de desfrâu e oprită în toate ostroavele celei mări vineții precum ochiul furtunii. Și eu sunt scârbită de cei din evul cel nou, precum Callimah sau Teocrit. Mai repede, zici tu, își face lucrarea Athanasios Christopoulos. Și că și mai bine ar fi să te ostenești a ceti Bairon, Miuset și Șatobrian. Dar eu îți dau un sfat și mai la-ndemână, liubimule ficioriu al meu Tudorică. Fă cercare, că știi vorba ceea, cercarea morte n-are, fă cercare, cum ziceam, și cu Cărtărescul, cel ce de atâtea și atâtea ori a dat dovadă că se pricepe și grăiește pentru omul de rând, cu Levantul și cu toate celelalte, de zic unii, cu invidie, că dacă l-ai cetit pe unu, le-ai cetit pe tote.
Cât despre Stamatina, dragule, am să-ți spun ceva și să nu mi-o iei, rogu-te, spre nume de rău. Neștiind eu prea bine cum stau lucrurile aicea în Ghergani, la cine crezi că m-am dus să fac o-ntrebare? Mi-am zis că n-o fi foc dacă iau un pauz de la a vinde kasso și am dat o fugă la boeroaica Marița, cea de-i copilă a lu Bătrâna câmpineancă. Am găsit-o într-o momentă cât se pote de bună, fără slujitori primpregiur cu mădularu-nvârtoșat și fără țâțele goale. Și ea m-a-ndrumat la un băietan, că acuma ăștia se pricep mai bine decât uominii în etate, pre numele lui Guguloi, ce-i de-o samă cu tine, Tudorică, născut și el pe 4 Făurar.
Am giuns la băietanul Guguloi dintr-o margine a Gherganilor într-o vineri pe la amiazi și l-am găsit șezând la o masă mare, pe care avea așezată o mesuță cu mulți năsturași și dinaintea ei, lipită, așa, într-o margine, înainte, dar, cum ar veni, în sus, oleacă înclinată, o steaclă cam de aceeași mărime. I-am spus de Stamatina ta și el a apăsat pe un năsturaș și numai ce s-a luminat steacla cu o lumină ca de lună plină, în luna lui Gerar, și odată cu ea odaia toată, și pe ea, în cea lumină serebreană, s-au ivit pe steaclă și au prins a se mișca și a dănțui fel de fel de semne, care mai de care, de m-am îngrozit, drept să-ți zic, Tudorică. Mi-am zis că și-a băgat dracu coada, că de unde să iasă lumina, fără de nicio lumânare, și să se miște semnele, dacă nimica nu le mâna din urmă nici nu le alunga.
— Acuș o să aflăm adeveriul, tușo Sofiana, a zis băietanul de-un leat cu tine. Stamatina, fiica lui Ghica Vodă, spuseși? Ia să vedem ce zice Vikipedia.
Și a clămpănit Guguloi pe năsturași, de-i zburau mâinile de colo până colo, dintr-o margine într-alta și zgomot micuț s-auzea din degețelele lui pe năsturași. Se mișcatără semne de colo până colo, buchi or ce-or fi fost și se orânduitără una lângă alta, șir sub șir. S-a zgâit băietanul, s-a tot zgâit și într-o sfârșită a zis:
— Ghica Vodă n-a avut decât un băiat, și niciun copil de parte femeiască. Asta zice Vikipedia, tușo Sofiano. Și Vikipedia, să știi de la mine că nu minte neam.
Și-atuncea, vin și te-ntreb eu pe tine, odorul meu, dacă Stamatina nu există, de ce să-ți faci atâta tulbureală pentru cineva care nu există?
A ta maică plină de liubov
Sofiana
