Incontestabil, lumea literară manifestă o mare apetenţă pentru clasificări literare, curente literare, tendinţe literare. Aproape fiecare nou-venit în creaţia literară, de îndată ce i se caută niţel în coarne, simte nevoia să lanseze un „manifest” de „rupere cu trecutul detestabil” şi de „întemeiere a unui nou început”. Simte nevoia să scuture din temelii, să dărâme, să demoleze, să creeze noi sensibilităţi, noi expresivităţi, noi paradigme. Mi se pare întrutotul firesc... Iar atunci când n-o fac creatorii, intră pe fir criticii (deşi de cele mai multe ori nu stau ei să piardă vremea aşteptând vreun semn de acalmie în rândul creatorilor) şi clasifică în dreapta şi-n stânga, triază, deconstruiesc, reconstruiesc, sintetizează, resintetizează, modernizează, postmodernizează şi livrează spre consum grupări, curente, mişcări, cercuri, şcoli. Mi se pare la fel de firesc şi asta... Pe măsură ce trece timpul, fervoarea taxonomică se intensifică, tot aşa cum şi în viaţă, pe măsură ce îmbătrâneşti, anii, lunile, săptămânile, zilele se succed tot mai ameţitor... Avem, în Europa şi în lume, simbolişti, simplişti, simultanişti, orfişti, N.R.F.-işti, imagişti, expresionişti, neo-expresionişti, chiar şi incoerenţi, primitivişti, patafizicieni, paroxişti, futurişti, decadentişti (să mă opresc, nu?)... Imaginaţia e nelimitată.
Numai literele româneşti suferă de un inexplicabil blocaj de inventivitate. Noi avem doar şaizecişti, optzecişti, douămiişti. Deocamdată. Deceniul şi orientarea. (Oniriştii ar trebui să se revolte: au fost complet daţi uitării.) Magia numerelor (mari) domină de departe.
Abia câteva luni ne mai despart, iată, de intrarea în scena literară românească a douămiizeceiştilor, care îi vor kick-out-a pe douămiişti (care, la rândul lor, la vremea respectivă, i-au kick-out-at pe optzecişti). Cam complicată denumirea „generaţiei” ce va să vină, nu? (Şi încă tot e bine că nu apar „generaţii” şi la mijloc de deceniu!)...
Să fiu sincer? Va trebui să simplificăm. Cum? Le vom zice zeceişti? Urmând peste încă un deceniu douăzeciştii? În definitiv, de ce nu? Complicaţia se va ivi abia la începutul deceniului şapte, când, după buna tradiţie a criticii literare româneşti, vor intra în joc şaizeciştii. Dar, pentru Dumnezeu! care şaizecişti? Că denumirea e deja rezervată pentru cei din secolul douăzeci. Spre a evita confuzia ne vom întoarce la denumirea completă, de douămiişaizecişti? Nu ştiu ce să spun...
A! Am o idee! De ce să ne cramponăm de decenii? Mai bine s-o luăm pe lunile anului. Le vom spune unora ianuarişti, următorilor februarişti, ş.a.m.d. Şi în felul ăsta, vom reduce totul la 12 curente literare mari şi late. Căci ianuarişti vor putea fi şi cei din secolul douăzeci, şi cei din secolul douăzeci şi unu, şi cei din secolul douăzeci şi doi, şi de-a lungul tuturor secolelor, de-a pururea şi-n vecii vecilor, amin.
De ce doar 12 categorii/curente? Păi pentru că nu se poate ca ianuariştii din 2010 să nu aibă ceva în comun cu ianuariştii din 2009; sau cu ianuariştii din 2011. Şi, la fel, februariştii şi aşa mai departe. Aşa ceva nu se poate! Ar putea cineva să conteste că în fiecare an Pământul trece prin dreptul aceloraşi aştri în luna ianuarie, şi în dreptul aceloraşi aştri (dar alţii!) în luna februarie, şi în luna martie, şi tot aşa? Dacă aştrii influenţează personalităţi şi caractere şi toate celelalte, nu se poate să nu influenţeze şi orientări şi stiluri literare. Aşa ceva este exclus! Eu susţin că este cu neputinţă ca taxonomia mensuală să nu funcţioneze.
Unii vor obiecta, poate: Păi dacă e vorba de aştri, de ce să nu ne folosim de zodii? Sunt tot 12. Şi, în plus, am evita, ajungând la capătul listei, şi confuzia cu decembriştii. Denumire care, se ştie, e deja consacrată ofiţerilor revoluţionari ruşi de la începutul secolului ai XIX-lea. Recurgând la zodii, am avea scriitori vărsători, scriitori peşti, scriitori berbeci... Ei, mă rog, unii s-ar putea simţi ofensaţi: cum adică scriitori peşti? Cum adică scriitori berbeci? Sau scriitori fecioare? (Când parte din aceştia ar putea revendica tocmai virilitatea lor; eventual cea literară.) Sau scriitori balanţe?... Nicio problemă, remediem imediat. Le vom spune scriitori peştişti, scriitori berbecişti, scriitori balanţişti, scriitori feciorişti ş.a.m.d. No offence, nu-i aşa? Şi ar fi şi mai multă rigoare în comparaţie cu clasificarea pe luni, pentru că influenţele aştrilor se departajează — nu-i aşa? — pe perioade care nu coincid cu lunile calendaristice.
Dar ce-ar fi să reducem şi mai mult curentele literare (româneşti)? La şapte! Şapte curente mari şi late: lunişti, marţişti, miercurişti, joişti, vinerişti, sâmbetişti (atenţie, aici ar fi o mică problemă: numele e deja rezervat! dar... mergem mai departe), duminicişti. În fond şi la urma urmei, cel mai mare critic al literelor româneşti din toate timpurile a redus romanul la trei categorii mari şi late. (Mari şi late... Abuzez de această expresie, îmi dau seama, şi cer iertare, dar se potriveşte al naibii de bine!) Deci, ne amintim, romanele se încadrează, după criticul mai sus amintit, în trei categorii mari şi late: romanul doric, romanul ionic şi romanul corintic... Aşadar, clasificarea pe zilele săptămânii n-ar fi nicidecum complet arbitrară. Sau, în orice caz, nu mai arbitrară decât actuala clasificare pe decenii (mă rog cu unele decenii lipsă: şaptezeciştii încă n-am auzit până acuma să fi fost atestaţi; dar poate că urmează). De ce? Pentru că zilele săptămânii n-au fost botezate la întâmplare. Ce spun astrologii despre cei născuţi miercurea, spre exemplu? Cică ar fi persoane dominate de planeta Mercur, de unde rezultă că se vor adapta uşor oricărei situaţii. Că sunt foarte ingenioşi şi deştepţi; că au darul de a fi convingători şi intuitivi. Că le sunt favorabile culorile alb şi verde. Că au succes în acţiunile începute miercurea şi, în sfârşit, că numărul lor norocos este numărul zilei de naştere... N-am să mai înşir aici caracteristicile unui lunist sau ale unui marţist (ş.a.m.d.) — sper că am fost suficient de convingător cu însuşirile mercuriştilor. Ce vreau să spun cu asta? Că este limpede că un individ, în particular un literat, poartă amprenta zilei din săptămână în care s-a născut, întocmai cum o poartă pe cea a zodiei.
Dar e vorba de ziua naşterii? Sau de ziua debutului literar? Deşi debutul literar e foarte important, propunerea mea este ca clasificarea să se facă totuşi după ziua naşterii. De ce? Pentru că altfel s-ar crea o distorsiune: de obicei redacţiile nu lucrează în weekend, aşa că ar fi prea puţini sâmbetişti şi duminicişti în comparaţie cu celelalte categorii. (Asta, în timp ce repartizarea naşterilor pe cele şapte zile ale săptămânii nu văd niciun motiv să fie neuniformă.) Deşi, după unele opinii, nici lunea salariatul (în speţă redactorul/editorul) nu se prea omoară cu lucrul şi s-ar putea să „debuteze” mai puţini... Dar, ce să spun... Haideţi mai întâi să încercăm şi după aceea om mai vedea.
Acum suntem integraţi în Europa. Nu se poate să rămânem de căruţă taman în domeniul taxonomiei literare. Deşi Europa ne presează doar în economie, în justiţie, în politica monetară...
Haideţi să dăm dovadă de iniţiativă exact acolo unde nu suntem presaţi.
