Post-restant

Plecând,
am încuiat poarta şi am lăsat grădina

singură.
Nimeni n-a mai plecat, nimeni n-a mai venit.
Totul acolo s-a petrecut în absenţa

şi-n neuitarea mea.
A poposit o stăncuţă şi s-a uitat cu nelinişte

în dreapta şi-n stânga.
S-a prelins o dâră de rugină pe stâlpul porţii.
Vântul a legănat genţianele albastre.
A răpăit ploaia cu

„miile ei de picioruşe transparente”.
Privirile trecătorilor au lăsat-o indiferentă.
Pisicile vizitatoare au aşteptat în zadar

cu privirea aţintită la clanţă.
A căzut un măr şi s-au speriat gâzele.
Am întrebat la post-restant şi n-a venit

nicio scrisoare.
Mierla a început să cânte

„Timpul cireşelor”
sub două picături de sânge.