sâmbătă, 5 martie 2011

La banca Rohan S.A.*

Banca Rohan S.A. l-a înştiinţat pe Caius la telefon, printr-o seducătoare voce feminină, că unul din depozitele sale Performance, ajungând la maturitate, a trebuit să fie vărsat în contul curent. — N-aţi dori să treceţi pe la noi şi să vă deschideţi un depozit nou sau să vă alegeţi unul din noile noastre produse? a sunat întrebarea. Ar fi în avantajul dumneavoastră pentru că avem ce să vă oferim. Iar banii din contul curent, după cum ştiţi, nu produc nimic.
   Caius s-a dus la bancă în aceeaşi după-amiază.
   A ochit un birou unde un client tocmai se ridica să plece. Cu un zâmbet profesional a fost poftit să ia loc pe un scaun din faţă. S-a aşezat. A urmat dialogul standard: — Ia să vedem... Despre ce-i vorba? A, un depozit Performance... Cartea dumneavoastră de identitate, vă rog... Tânăra domnişoară de la banca Rohan S.A. s-a dezvinovăţit, dezinvoltă şi senină: — Nu eu v-am sunat, probabil una din colegele mele. Dar nu-i nimic... Aşadar, ce-avem aici... A, da, tocmai a expirat... Păi să vedem ce putem face mai departe. Caius i-a spus domnişoarei că preferă să deschidă un nou depozit Performance dacă banca mai are în portofoliu genul ăsta de depozite... Domnişoara a afişat un zâmbet înţelegător, şi-a fixat atenţia preţ de câteva secunde pe ecranul calculatorului, a zâmbit din nou, edificată, şi a spus, clătinând din cap dezolată: — Mă tem că nu se poate, domnule. Un nou depozit Performance nu puteţi deschide decât dacă veniţi cu bani noi... Caius s-a mirat, s-a uitat pe fereastră în stradă, unde o maşină roşie de-a pompierilor tocmai parca în vecinătate. A refuzat un pic iritat alte două sau trei oferte propuse de domnişoara de la birou pe motiv de condiţii prea puţin avantajoase. A hotărât să-şi retragă banii din contul curent şi să meargă cu ei la altă bancă. Domnişoara dindărătul biroului a zâmbit dezamăgită şi privirea i s-a răcit.
   Se întâmplau lucruri destul de neplăcute la banca Rohan S.A.
   Caius s-a ridicat şi s-a dus la casierie.
   Erau patru clienţi acolo, care stăteau la coadă. A făcut în gând o socoteală simplă: cinci minute de fiecare, asta însemna douăzeci de minute, şi cu el douăzeci şi cinci, şi avea să se vadă cu banii retraşi.
   S-a aşezat la rând. I-a atras atenţia domnul în vârstă dinaintea sa, un pic cam prea agitat pentru un client care îşi aşteaptă rândul la casieria unei bănci. De fapt clientul era împreună cu o doamnă, fără doar şi poate soţia sa, ambii, probabil, pensionari de dată recentă. Dacă erau doi pentru aceeaşi treabă, însemna că putea să scadă cinci minute din timpul estimat de aşteptare. Doamna, care purta un mantou cu guler de vulpe, nu i-a dat atenţie. În schimb bărbatul s-a întors iute, aparent fără niciun motiv, către Caius şi l-a fixat cu o privire interogativ-neîncrezătoare, chiar un pic ostilă. Îl cunoştea oare pe Caius? Şi dacă da, să-i fi fost oare antipatic? O a doua privire a individului, câteva secunde mai târziu, la fel de neprietenoasă, a adăugat ceva iritare peste cea deja înfiripată.
   Misterul purtării ciudate a individului şi al ocheadelor ostile aruncate lui Caius s-a lămurit când cuplul a ajuns la ghişeu. Între cei doi şi casieriţă a început o serie lungă de şuşoteli conspirative şi în acelaşi timp cordiale, cu aplecări ale clientului vârstnic către urechea casieriţei, cu zâmbete amabile întoarse de aceasta. Imediat s-a pornit şi maşinăria de numărat bani, al cărei zbârnâit de râşniţă descentrată s-a tot repetat minute în şir. Au continuat şi privirile neliniştite ale clientului, aruncate într-o parte şi într-alta — nu şi în urmă de astă dată. Nenumărate hârtii au început să fie vânturate alert peste scândura ghişeului — chitanţe, acorduri de desfiinţare de depozite, buletine de schimb valutar — semnate cu o anumită vioiciune profesională de către cei doi clienţi: ea mai întâi, apoi el; el mai întâi, apoi ea. Semnături peste semnături, în timp ce maşinăria de numărat bani zbârnâia în continuare. La un moment dat casieriţa l-a strigat pe agentul de pază al băncii, un tip cu mutră de fost miliţian, aferat şi rezonabil, care, sculându-se prompt de pe scaunul de la perete, pe care şezute până atunci fără să facă nimic, s-a apropiat de despărţitura casieriei venind dintr-o parte şi nu şi-a mai luat până la sfârşit coatele de pe muchea peretelui despărţitor lateral. Era deci clar: cei doi încasau o mare sumă de bani. Şi Caius a zâmbit în sinea sa, edificat. Privirile îndărăt, scrutătoare, neliniştite şi neîncrezătoare, ale tipului cu bani mulţi aveau o singură explicaţie: se temea ca în urma lui, la coadă, să nu se fi aşezat vreun răufăcător la curent cu tranzacţia pentru care cei doi veniseră la bancă!... Ce caraghios! Dorind să se asigure că nu-l paşte primejdia unui atac, obţinuse exact contrariul: toată lumea de la coadă şi din sală era cu ochii pe el şi pe nevastă-sa şi îşi dădeau coate. Coada se mărise la vreo zece sau douăsprezece persoane. Cu toţii stăteau ca pe ghimpi, porniţi împotriva celor doi, care îi făceau să piardă timpul. De la cele cinci minute pe care le estimase Caius la început, timpul se lungise deja până la circa trei sferturi de oră, şi tranzacţia încă nu era gata.
   Ba da, uite că în sfârşit se apropia de final. Clientul cel vârstnic i-a pasat casieriţei o pungă de plastic cu un ziar înăuntrul. Casieriţa a părut amuzată şi, îndărătul ghişeului, se putea ghici că face oficiul de a îndesa în pungă pachetele de bancnote după ce le învelea mai întâi în ziar; foşnetul hârtiei răsuna în liniştea încordată din incinta băncii.
   Cei doi beneficiari ai tranzacţiei au aşteptat cuminţi, sub privirea protectoare a agentului de pază fost miliţian, a cărui figură calmă părea să spună: nu vă faceţi griji, am mai asistat eu la asemenea operaţii şi de întotdeauna totul s-a terminat cu bine.
   Cuplul a părăsit în sfârşit ghişeul şi, cu capul în pământ, afişând o discreţie tardivă, s-a prelins către uşă tăind holul pe diagonală, escortaţi îndeaproape de agentul de pază.
   Au ieşit afară. Caius i-a văzut prin vitrina băncii traversând precipitat trotuarul. La bordură îi aştepta un Ford Fiesta gri, în ton cu cenuşiul zilei de iarnă. Agentul de pază a rămas nedezlipit de portiera deschisă, asigurându-se că punga doldora de bancnote a ajuns în siguranţă undeva în interiorul automobilului.
   Caius i-a urmărit cu privirea în timp ce plecau. Maşina roşie a pompierilor dispăruse. Pe stradă a trecut în goană o ambulanţă umplând strada de înfiorarea stridentă şi rău-prevestitoare a sirenei. Clienţii aflaţi înăuntru au urmărit cuplul din Ford Fiesta cu o ostilitate plină de invidie. Încă o ambulanţă a trecut pe bulevard în sensul celălalt, gonind către un spital ce nu exista. Imediat după Ford Fiesta un Volkswagen Touareg s-a dezlipit discret de bordură şi, cu o manevră moale şi profesionistă, şi-a ales banda liberă şi a accelerat cu o neaşteptată energie, până în clipa aceea ascunsă.

***

*Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou