Vânzătorul de artificii*

Visele de dimineaţă totdeauna ţi le aminteşti cel mai bine. Cum e cel pe care tocmai l-am visat.
   (Să-l scriu repede, până nu se risipeşte!)
   Trebuia să cumpăr nişte artificii pentru o neprecizată ocazie festivă. Vânzătorul avea undeva în stradă (sau poate nu în stradă ci pe un coridor, dar cu multă lume în jur) o măsuţă cu artificii de vânzare. Am ales unul singur dar mare, care costa 18 lei. Arăta ca un beţigaş, destul de gros, de un verde spălăcit. Aveam o mână ocupată şi de aceea am scos portmoneul, unde aveam o mulţime de monede strălucitoare, de diferite mărimi, pe care, cu mâna liberă, i le-am răsturnat pe o margine de masă, rugându-l să-şi aleagă singur monedele pentru plata cuvenită. În jurul măsuţei stăteau mulţi gură-cască. Vânzătorul apucase să-mi pregătească restul pentru cazul când i-aş fi plătit cu hârtii dar, văzând monedele, a băgat hârtiile la loc în buzunar. Avea un fecioraş pe lângă el, care a întins numaidecât mâna, să ajute la alegerea monedelor, alegându-le pe cele mai mici. Tatăl însă l-a oprit, spunându-i:
   — Lasă, tu nu te băga. (I-a fost teamă că fecioraşul îşi va opri câţiva bănuţi pentru el.)
   Am avut un moment de neatenţie, iar când m-am uitat din nou la masă, monedele rămase după reţinerea costului artificiului erau aliniate, la vedere pentru a le lua înapoi, iar cele pentru plată dispăruseră. Erau toate monede de mărime mijlocie şi m-am gândit că cele foarte mici nu se mai vedeau, ceea ce putea să însemne că totuşi acestea, cele pe care le atinsese copilul, fuseseră totuşi sustrase de acesta. Nu i-am reproşat totuşi nimic vânzătorului.
   Acum, că tranzacţia era încheiată, omul, ştiind că sunt scriitor, mi-a spus, cu o mină câte se poate de serioasă:
   — Atunci când scrieţi (sau poate a spus „povestiţi”) ceva, unde vreţi să ajungeţi?
   Deoarece întrebarea, neaşteptată, mi s-a părut de bun-simţ, am rămas pe gânduri câteva clipe ca să-i pot da un răspuns cât mai potrivit.
   — Când scrii (sau poate am spus „povesteşti”) ceva — dacă îţi reuşeşte; fiindcă dacă nu-ţi reuşeşte, n-am făcut nimica — deci dacă îţi reuşeşte, înseamnă c-a izbândit talentul. Nu se pune problema să ajungi undeva.
   Cuvântul „izbândit” l-am socotit unul cu greutate. După care m-am întors şi am plecat. În timp ce mă întorceam m-am întrebat dacă să-i spun sau nu un cuvânt de rămas-bun. Am hotărât însă că aşa, fără niciun rămas-bun, spusele mele sunt mai de efect, aşa că n-am mai adăugat nimic.
   Şi m-am trezit.

***

^*Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
Publicat şi în Vatra, 7–8 2017