Într-o oră Doamna, într-un mod oarecum neaşteptat, le-a cerut date personale despre părinţi: numele de botez al tatălui şi al mamei, data naşterii tatălui, data naşterii mamei, ocupaţia şi aşa mai departe. Pentru prima oară de când vieţuiau împreună atâtea ore pe zi câte erau obligaţi să şi le petreacă la şcoală, luau cunoştinţă fiecare de lumea privată care îi era proprie şi familiară celuilalt. Majoritatea mamelor erau casnice. Până atunci asta nu-i interesase. Decât doar când părinţii lor erau vecini sau prieteni şi familiile se vizitau între ele. Dar iată că lumea privată a fiecăruia se dovedea a fi foarte interesantă. De bună seamă elevii au trebuit să se ridice în picioare când au avut de dat răspunsuri la cele câteva întrebări. Când Doamna a ajuns la Barnoschi Vasile, la întrebarea despre data naşterii tatălui, Barnoschi Ion, acesta a răspuns: 14 octombrie 1897. Doamna şi-a lăsat ochelarii un pic mai jos pe nas şi l-a aţintit cu privirea pe deasupra ramelor. De comentat, n-a comentat, dar în jur s-au iscat murmure: Mamăăă! în secolul trecut!... Aţi auzit, bă, când s-a născut tatăl lui Barnoschi? În secolul trecut!... Murmurele s-au împrăştiat în toată clasa ca un şuierat de furtună: Secolul trecut... Secolul trecut!... Nu l-au slăbit pe Barnoschi nici în recreaţie. L-au înconjurat şi l-au asaltat cu întrebări: Pe bune, taică-tu s-a născut în secolu’ trecut?... Eşti sigur că n-au greşit în acte?... Băă! În secolu’ trecut!... — La sfârşitul secolului trecut, a încercat cumva să-şi atenueze vinovăţia Barnoschi Vasile... Păi da, da’ în secolu’ trecut!... Realitatea e că fusese şi pentru Barnoschi Vasile un şoc când taică-su îi mărturisise că s-a născut în 1897. Asta, după ce mai înainte îi dăduse 1901 ca an al naşterii sale. Nu era cine ştie ce diferenţă, dar Barnoschi Vasile s-a simţit înşelat cu patru ani. Şi apoi, aşa, psihologic vorbind, una era să te naşti la începutul secolului — deşi chiar şi aşa era mult prea demult — şi alta să te naşti în secolul trecut. De ce l-a minţit? se întrebase el. — Nu te-a minţit, a încercat maică-sa să-l liniştească. Spunând asta, zâmbise îngăduitoare. — N-a fost decât o şotie de-a lu’ taică-tu. Doar îl cunoşti. S-a amuzat şi el un pic... Dar lui Barnoschi Vasile nu i s-a părut că poţi să glumeşti cu asemenea lucruri. Patru ani adăugaţi la viaţa tatălui său: parcă erau patru ani scăzuţi din propria sa viaţă (şi pierduţi) — atâta i se furase din conştiinţă... Părinţii tuturor celorlalţi colegi de-ai săi erau născuţi care în preajma Primului Război Mondial, care un pic după... De pildă, mama lui Airinei Ion era născută în 1925. Iar mama lui Bălăşoiu era încă şi mai tânără: nu împlinise nici douăzeci de ani când îl născuse pe Bălăşoiu Mihai. Puteai să crezi una ca asta? La nouăşpe ani să ai deja un copil! Măiculiţă!...— Sfârşitul secolului trecut!... a continuat plină de entuziasm mama lui Barnoschi Vasile. Fin de siècle! La belle epoque! Nu degeaba i se spune astfel, au fost vremuri cu adevărat frumoase! N-ai fi avut de ce să te ruşinezi de ele. Nu că eu le-aş fi cunoscut direct dar mi-a povestit socru-meu, adică bunicu-tău. Toată lumea trăia în prosperitate, nu ca-n ziua de azi. Asta spunea el şi n-am niciun motiv să nu-l cred. Nimic nu se schimba de la o zi la alta atunci, la sfârşitul secolului trecut. Era o lume aşezată, e bine să te gândeşti la asta. Nu era goana asta nebună după mâncare. Lumea se mai ducea la câte un spectacol de teatru, la câte o expoziţie de artă... N-ai de ce să te ruşinezi că taică-tu s-a născut atunci.
Câteodată se adunau în grupuri pe hol sau în curtea şcolii şi discutau despre părinţi şi despre fraţi, surori... Şi mai ales despre vârste şi date de naştere. Gagea Ioan avea un frate în vârstă de doi ani abia — deci se născuse la jumătatea secolului. Asta însemna că mama lui Gagea Ioan era deja bătrână! Treizeci şi doi de ani! Măiculiţă!... Dar, tânără sau bătrână, uite că băiatul ei cel mic era proaspăt, cum s-ar zice. Freş!... În ce an o să intre la facultate?... În ’59? Măiculiţă, cât mai era până atuncea! Dacă socoteai numai cât de lungă era vacanţa mare! Şi mai erau până atuncea şapte vacanţe mari!... Şi dacă erau toţi de-un leat, înseamnă că or să fie... colegi şi mai departe! Te pomeneşti!... Şi Grigoraş Alexandru... şi Gheorghe Cristian... şi Iamandi Adrian... Te pomeneşti — da, ei toţi!... Şi Baicu Dorel şi Firoiu Marcel şi Lăceanu Mădălin şi toţi ăilalţi!...
Dar vezi că vacanţele mari n-au fost chiar şapte. Ultima s-a consumat cu tocitul pentru facultate. Şi nici chiar cea dinainte n-a mai fost la fel de lipsită de griji ca cele dinainte. Fiindcă încă de pe-atuncea te gândeai: la anu’ dau la facultate, s-a zis cu vacanţa mare! Timpul începuse să zboare.
Şi vasăzică aşa... Grigoraş Alexandru a avut primul copil în ’69! Păi ăsta, da proaspăt! Freş! Născut în a doua jumătate a secolului, ba chiar trecut bine de jumătatea secolului. Pe când ei erau născuţi hăt! în plin război mondial. Al Doilea, ce porcărie! Ajungeai la o anumită vârstă şi puteai deja să te întrebi: Păi de asta le arsese părinţilor pe vremurile alea de prăpăd? De făcut copii? În plin război? Spuneai Al Doilea Război Mondial şi te lua cu fiori! Şi asta nu atât fiindcă se întâmplaseră grozăvii în războiul ăla ci fiindcă fusese al dracului de demult! Măiculiţă!... Né au temps de la guerre! ca să vorbeşti ca doamna de franceză, dna Cherteşan Tudosia, născută şi ea tot în secolul XIX!1 Măiculiţă!... Da’ ea măcar avea să se pensioneze înainte chiar ca ei să termine liceul... Păi da, băiatul lui Grigoraş Alexandru era născut în ’69 şi zicea: Taică-meu? Oho! s-a născut înainte de jumătatea secolului! Şi maică-mea la fel, Îţi dai seama! Iar bunicu-meu s-a născut înainte de Primul Război Mondial!... Habar n-avea el, băiatul, cu câtă invidie se uita taică-su la promoţia care abia acum urma să absolve liceul: băieţi şi fete de optsprezece ani, cam pe-acolo. Asta, în timp ce el se apropia de treizeci de ani! Dumnezeule, păi nu mai avea nimic comun cu ei — altă generaţie! Şi nu că se gândea neapărat la posibile relaţii sentimentale cu una sau alta din acele fete de optsprezece ani. Atât doar că nu i-ar mai fi putut concura, ca altădată, pe colegii acelor liceene. Nu mai avea — i se părea lui — dezinvoltura lor2. Nu mai făcea faţă schimbului de generaţii, care venea cu ceva mai proaspăt. Mereu mai proaspăt.
Da’ ce să mai zicem de Barnoschi Vasile! Taică-su, Barnoschi Ion, s-a născut în secolul trecut!... Care secol?... Secolul nouăşpe! Măiculiţă! Matusalem!... Dar fiu-său, al lui Barnoschi Vasile, s-a născut abia în ’75, păstrând oarecum tradiţia familiei privind vârsta înaintată a tatălui la naşterea odraslei. Înaintată, vorba vine! Ceva peste treizeci de ani. Deja îi privea pe invidie pe studenţi. (Cu invidia faţă de liceeni se terminase de mult!) Oricum, la şcoală, Barnoschi Constantin, băiatul lui Barnoschi Vasile, era şi el destul de freş, chiar şi născut în ’75... N-a mai fost coleg cu fata lui Bălăşoiu, nici cu băiatul lui Airinei, nici cu al lui Anghel Florian... Ei! acum erau şcoli mixte şi, în împrejurările astea, a fost coleg cu Beldeanu Delia, născută şi ea în ’75, cu Bostan Gabriela, cu Burducea Viorel, Giurcan Camelia... Ce mai, toţi de-un leat. Discutau şi ei, noua generaţie, tot de date de naştere, de fraţi şi de surori, de părinţi... Mai era şi Hinta Lucia, Iovănescu Mircea... Măiculiţă! exclamau. Taică-su s-a născut în ’49! Îţi dai seama, încă în prima jumătate a secolului! Da’ bunicii!... Născuţi prin ’913, pe vremea Războiului Balcanic... Ce-i aia Războiu’ Balcanic?... Alţi bunici erau născuţi prin 1925, 1928... Toate astea reieşeau din discuţiile de prin recreaţii. Anii ’20... Numere mici, ca să zicem aşa, dar, măiculiţă, din ce vremuri trecute! Vedeai poze de pe vremurile alea şi nu-ţi venea să crezi! Pantofi cu baretă finuţă în picioarele cucoanelor, pălării cu borurile lăsate în jos, de sub care abia se vedeau ochii. Dar ce priviri! Ce umbre peste priviri! Jucau teatru, sau ce! Priviri languroase, pline de vino-încoace. Se ţineau doar de cuceriri pe vremea aia? Purtau minijupe şi ele3.
Tatăl lui Barnoschi Vasile, Barnoschi Ion, a murit în anul 1979, la vârsta de 82 de ani. Iar strănepotul său, Barnoschi Dan, fiul lui Barnoschi Constantin, a venit pe lume în anul de graţie 1997. Nimeni n-avea să-l mai întrebe, în discuţiile din timpul recreaţiilor, în ce an şi în ce secol se născuse bunicu-său. Iar că taică-su se născuse în secolul trecut nu era încă motiv de stupoare.
Barnoschi Constantin era încă student când s-a născut Barnoschi Dan, şi colegii săi l-au privit cu admiraţie: feciorul său era, ca să zicem aşa, ultimul răcnet în materie de naşteri. 1997! Fin de siècle. Mais un autre siècle. *** *Din volumul de povestiri Manechine.
1. Doamna Cherteşan Tudosia se referise într-o lecţie la cuvântul créée şi făcuse următoarea observaţie: Ia să facă bine francezii să nu ne mai ia peste picior că avem în limba română cuvinte care conţin trei de i unul după altul — copiii, de pildă, sau surugiii, sau muşteriii —, fiindcă uite că şi ei au în limba lor cuvinte care conţin câte o vocală repetată de trei ori la rând! Créée! Caraghios, nu?
2. Că se înşela sau nu, asta-i altă poveste.
3. Dar minijupele au revenit în modă şi în anii ’60, deşi au avut parte nu numai de oprobiul public, ca în anii ’20, ci şi de cel al autorităţilor.
Publicat şi în Euphorion, nr. 4, 2008
