La şcoala primară, în recreaţie, ne fugărim prin curtea şcolii. Se joacă leapşa, roata morii, lapte-gros. Cu toţii râdem, ne hârjonim, suntem veseli. O figură încruntată se apropie însă de mine şi îmi aruncă în faţă, cu ură: Veneticule! Nici nu ştiu ce înseamnă, doar presupun că e ceva rău. E colegul meu Cofaru. Tatăl lui e activist de partid, o ştie toată lumea. E primul meu contact cu această tagmă a oamenilor. *** *Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
