Venind dinspre largul lacului, vaporaşul se apropie lin descriind o curbă greoaie şi se răsuceşte cu bordajul către debarcaderul plin de oameni care aşteaptă să se îmbarce pentru o nouă cursă de agrement. Spaţiul dintre vaporaş şi debarcader se îngustează tot mai mult în timp ce pe faţa apei întunecate se ivesc adânci bulboane migratoare. Dar în spaţiul acela tot mai strâmt se petrec două evenimente neaşteptate. Mai întâi un crap dezorientat sare din apă şi nimereşte din greşeală drept pe debarcader. Nici de trei ori n-apucă să se zbată pe scândura udă că un bărbat din mulţime se apleacă şi îl înhaţă fulgerător. După care, fericit, îl strecoară în sân. Şi pleacă. În clipa următoare, un câine aflat pesemne în apă, sub debarcader, încearcă să se salveze de zidul mişcător al bordajului, care vine ameninţător spre el, şi sare în ultima clipă din apă agăţându-se cu labele din faţă de marginea debarcaderului. Disperarea strigă în ochii săi ieşiţi din orbite, în timp ce oamenii din preajmă s-au dat un pas înapoi. Un bărbat între două vârste încearcă să-l ajute apucându-l de una din labe. Câinele îşi întoarce capul într-o parte, dezamăgit de încercarea neîndemânatică a omului.
— De ceafă! strigă un tânăr hâtru din apropiere.
Bărbatul între două vârste îl ascultă instantaneu şi, apucând câinele de pielea cefei, îl trage sus pe debarcader.
— Atenţie, se scutură! strigă tânărul cel hâtru.
Prea târziu. Câinele ud leoarcă se scutură din toate puterile împroşcându-i pe cei din jur c-un nor de picături. Mulţimea râde amuzată. Vaporaşul loveşte, surd, anvelopele fixate din loc în loc pe marginea debarcaderului. *** *Din volumul de povestiri Femeia din metrou
