Oricât ar părea de neverosimil, pe la zece ani mi-a venit în minte un gând: într-o bună zi, când mi-o veni sorocul, mă voi însura şi eu, la fel ca toţi băieţii de-o seamă cu mine. Soţia mea — mă rog, viitoarea mea soţie — poate că abia acum a venit pe lume. Sau urmează să vină dintr-o clipă într-alta. Că doar e lucru ştiut: soţiile sunt totdeauna mai tinere decât soţii lor. Iar o diferenţă de zece ani era cât se poate de potrivită judecând după cuplurile din familia mea, inclusiv după părinţi.
Cu multe calităţi avea să fie binecuvântată viitoarea mea soţie, dar principala ei calitate avea să fie aceea de a arăta înţelegere şi de a mă accepta aşa cum sunt. Sau poate chiar, cine ştie, să fie înzestrată cu puteri magice, care să nu fie vizibile ci să iasă la iveală la momentul potrivit, tot aşa cum o zână face uz de beţişorul ei fermecat şi intervine când nici nu te aştepţi în destinul celor oropsiţi, schimbând cu o simplă vrajă răul în bine. Da, ştiam şi numele viitoarei mele soţii. Avea s-o cheme Mara. Ei bine, Mara avea să fie graţioasă, cu cârlionţi peste fruntea frumos arcuită, avea să fie veselă, cu ochi râzători şi foarte-foarte prietenoasă. Subţirică şi fragilă numai în aparenţă, bagheta ei fermecată nici nu stătea la vedere. Mara avea un alt fel de baghetă fermecată. Mara avea doar să mă aţintească cu privirea ei prietenoasă şi totodată intensă, avea să mă privească de aproape şi doar cu gândul avea să-mi insufle puteri nebănuite. Nu, ea n-avea să-mi spună Ridică-te şi umblă! Genul ăsta de cuvinte răsuflate nu îmi era pe plac. Eu n-aveam nevoie să mă ridic din scaun ca să fiu puternic. Fiindcă ea, Mara, avea să facă din scaunul meu pe rotile unul fermecat, care avea să mă poarte peste tot în lume, pe drumuri oricât de anevoioase şi oricât de lungi, învingând oricâte obstacole, cu o forţă care avea să stârnească uimire şi admiraţie. Iar celor în suferinţă, sau neputincioşi, sau neîncrezători, aveam la rândul meu să le aduc alinare, aveam să-i ajut să uite de năpastă şi de trecutul lor plin de umilinţe, redându-le încrederea în sine.
Dar despre asta nu discutasem şi nici n-aveam să discut vreodată cu mama sau cu vreunul din prietenii mei. Sau cu doctorul Uzum. Nu, nici cu el. Avea să rămână pentru totdeauna secretul meu. Unul din secretele mele.
*** *Fragment din romanul cu acelaşi titlu — în curs de scriere. Fragmentele nu sunt neapărat alăturate şi nici în ordine cronologică.
