M-am trezit când se lumina de ziuă, cu gânduri mohorâte. Aşadar am şi eu insomniile unui bătrân, mi-am spus. Am stat treaz minute bune, gândindu-mă dacă nu-i cazul să-mi fac ceaiul de dimineaţă sau dacă n-ar fi mai bine să citesc câteva pagini din orice decât s-aştept în zadar să adorm la loc. Mi-am amintit de interviul cu Emil Brumaru citit în ajun în Adevărul de weekend, în care poetul erotic se plângea de insomnii, constatând în final, cu regret, că de pe urma interviului a rămas cu „o senzaţie de bolmojeală inutilă.” Fiind de acord că senzaţia poetului era perfect îndreptăţită, m-am lăsat în continuare în voia amărăciunii pricinuite de eşecul Simonei Halep în finala de la Roland-Garros şi de tertipurile respingătoare ale Mariei Şarapova, adversara acesteia, comentate cu aversiune de presa sportivă a momentului. Gânduri mohorâte, cum spuneam — plus altele asemenea.
Când m-am uitat la ceas, era ora şase, deci eram treaz de mai bine de-o oră.
Apoi, la un moment dat, îmbrăcat fiind, am dat să ies din casă. În clipa aceea mi-am spus: E vis! Dacă n-ar fi vis, m-ar fi întrebat soţia unde mă duc. Cum nu m-a întrebat nimeni nimic, înseamnă că-i vis. Ce bine! Uite că până la urmă tot am reuşit s-adorm!
Era însă prea devreme: tocmai mă uitasem la ceas şi constatasem că-i abia şase, deci n-ar fi stricat să mai dorm un pic. Ia să vedem dacă îmi reuşeşte — să mă bag înapoi în aşternut, aşa îmbrăcat cum sunt, fără să mă trezesc, cu vis cu tot... Am râs în sinea mea de şiretlicul la care era pe cale să mă dedau: încercând să mă strecor în aşternut, am simţit disconfortul pricinuit de îmbrăcăminte, am simţit cum mă trezeam, şi am tras concluzia că una ca asta nu se poate face.
M-am trezit la ora nouă, c-un zâmbet pe buze. Nu eram îmbrăcat. Gândurile mohorâte se volatilizaseră.
*** * Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
