Solenoidiada (M. Cărtărescu) — I

„Nu o construcție ci un șantier”                                          Nicolae Manolescu

„Mă rog, de gustibus”                                                altcineva

Fragment virtual

Șurubul pe care l-am primit de la nea Mikola, părticică din instalația uriașă cu magneți unipolari, de sub pământ, de sub temelia casei, era dat cu unsoare — o unsoare negricioasă care îl acoperea, îl năclăia, distingându-i reflexele chihlibarii, sau mai curând de țiței gros, cu reflexe de sticlă topită, scos din adâncuri, cum era, unde zăcuse cine știe câte milioane de ani — poate miliarde —, fără să vadă lumina soarelui, simțind doar, din plin căldura pământului, acea căldură de infern, căruia nimeni de până acum nu i-a deslușit pe deplin legătura cu mișcarea de rotație a globului pământesc. Și nici nu e sigur că există vreuna. Cert este că unsoarea se scotea pe atunci, de către oameni dedicați, din adâncului pământului — și nu de azi, de ieri, ci de veacuri, după ce, cu sute de ani în urmă, țâșnise de la sine dintr-o crăpătură dintr-o prăvălitură de lângă o vâlcea, undeva prin codrii Vrancei, unde vin cutremurele cele mari o dată la șaizeci-șaptezeci de ani, de se împrăștie de acolo, în unde vuitoare, pe toată suprafața țărilor române, fără ca cineva să aibă o cât de mică idee de ce se întâmplă asta. Apoi industria extractivă avea să desăvârșească rodul întâmplării, aceeași industrie care avea să înnegrească locurile, altădată verzi, dar de astă dată sub oblăduirea principelui, devenit rege în 1881, cel din stirpea Hohenzollernilor, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania – d. 10 octombrie 1914, Sinaia, Prahova, România), și care avea să pună și bazele Căilor Ferate Române; și odată cu negrul uleios al țițeiului ce putea fi văzut scurgându-se din robinetele cisternelor umblătoare de-a lungul căilor ferate avea să aducă și prosperitatea și mai în ales sectorul imobiliar, inclusiv în zona mea de interes, unde aveam, eu, pe atunci un nimeni, să cumpăr această casă ciudată de pe strada Maica Domnului. Am pus șurubul la loc în cutia primită de la nea Mikola, să-l am pentru când mi-o trebui.