Lui Tony Buddenbrook, personaj feminin aflat la vârsta măritişului din romanul Casa Buddenbrook, de Thomas Mann, familia îi face cunoscută cererea ei în căsătorie, adresată părinţilor, de către tânărul comerciant Grünlich, pe care ea nu-l poate suferi. Tony e consternată. La sfârşitul capitolului, după o dispută tensionată în familie pe această temă, autorul ne anunţă — fraza de încheiere: „Apoi [Tony] începu să picure miere pe o felie de pâine de secară.”
Sigur, e de înţeles nevoia resimţită de Tony de a-şi îndulci amarul pricinuit de o cerere în căsătorie cu totul indezirabilă cu câteva picături de miere. Dar de ce nu pe-o felie de pâine, pur şi simplu? De ce a simţit Thomas Mann nevoia să precizeze că pâinea era de secară? Acest detaliu — de secară — ar putea să însemne multe. Ar putea să însemne de pildă că în casa Buddenbrook se mânca rareori pâine de secară şi că Tony, pentru a-şi sublinia dezacordul cu hotărârea paternă de a o mărita împotriva voinţei ei, alege — oarecum ostentativ! — un aliment neuzual, „rebel”. Sau, dimpotrivă, poate că în casa Buddenbrook se mânca în mod obişnuit pâine de secară, caz în care gestul lui Tony ar putea semnifica acceptarea deciziei paterne. La fel de bine, detaliul lui Mann ar putea fi citit ca un indiciu că pâinea de secară era la mijlocul secolului al XIX-lea un aliment „exclusivist” al familiilor înstărite, autorul dorind să ne reamintească (ceea ce deja ştiam), că familia Buddenbrook era una bogată. Dar ar putea să însemne şi că Europa se hrănea preponderent cu secară pe vremea aceea, caz în care Thomas Mann a dorit să introducă în romanul său un detaliu temporal. Poate că pater Buddenbrook, care era angrosist, făcea comerţ cu cereale şi în acel an secara nu prea avusese căutare, drept care Herr consul s-a gândit să micşoreze pierderile dând-o la consum măcar în propria-i casă; dar poate şi în casele rubedeniilor — asta nu avem de unde s-o ştim. Se poate în acelaşi timp ca Tony să fi avut pur şi simplu o preferinţă personală pentru mierea pe pâine de secară. Sau că în general mierea merge mai bine cu pâine de secară. Ş.a.m.d.
James Joyce, cu o — îndreptăţită — lipsă de modestie, a spus că, scriind Ulise, a dat de lucru criticilor pentru următoarele trei sute de ani. Dar iată că şi Thomas Mann, prin doar două cuvinte din Casa Buddenbrook (şi aici este marea lui performanţă), a dat de lucru, mă rog, nu criticilor, fiindcă eu nu sunt critic, ci comentatorilor, să zicem, pentru... câteva minute.
