La televizor o fată îmbrăcată într-o rochie în culorile curcubeului, mulată pe corp, dansa lent într-o încăpere complet goală, topită într-un alb pur şi diafan, încât nici muchiile camerei nu se vedeau. Părea că pluteşte într-o ceaţă albă şi luminoasă. Fata era zveltă, drăguţă, surâzătoare şi prietenoasă. Un tânăr, îmbrăcat şi el într-un costum în culorile curcubeului, mulat pe corp, semănând cu un mim sau cu un balerin, dansa şi el la o oarecare distanţă, în acelaşi alb luminos. Fata deschise o umbrelă în culorile curcubeului şi o îndreptă cu pânza în jos, sprijinind-o cu vârful într-o pardoseală invizibilă. Ridicând graţios piciorul, păşi în interiorul pânzei, ca în nacela unui balon. De acolo se uită la tânărul dansator cu privirea-i prietenoasă şi chemătoare. Tânărul se apropie în paşi de dans şi, învingându-şi sfiala, i se alătură în nacela-pânză-de-umbrelă. Te puteai aştepta ca, dintr-o clipă într-alta, nacela să se înalţe lin în aer. Nu se înălţă. Culorile curcubeului de pe costumele celor doi tineri erau acum apropiate, în aşteptare, dar nacela tot nu se înălţa.
Tânărul nu mai purta acum costumul de balerin în culorile curcubeului, ci unul obişnuit, de stradă. Îndepărtându-se, se bătu înciudat cu palma peste frunte şi îşi zise cu năduf: Ah, de ce nu i-am propus o partidă de sex!
*** *Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou
