Virgil Nemoianu (1940–2025): „Laudă minciunii — schiță”

Se spune că relațiile dintre oameni sunt guvernate de incomunicabil. „Guvernate” este cuvântul potrivit: el sugerează un monarh absolut care împarte legi și porunci, care nu este capabil cu adevărat să le aplice întocmai, să verifice respectarea tuturor dispozițiilor în fiecare caz în parte. Există multe posibilități de a le evita ocazional, dacă nu chiar sistematic. Acest rege al Necomunicării ține, la urma urmei, de uman: vigilent, nu omniprezent. Este ușor de imaginat că pentru a obține pe ascuns o comunicare autentică ai nevoie de experiență și de practică. Desigur, problema nu este să te faci înțeles (această întreprindere repetitivă și necurmată este din capul locului cauza eșecului când e vorba de comunicare), ci mai degrabă de a înțelege pe altcineva. Și dacă îți propui să înțelegi ceva sau pe cineva neobișnuit, atunci exercițiul ales trebuie să fie cât mai dificil și mai radical: căci cel ce se dovedește capabil să alerge zece stadii va fi cu siguranță considerat apt să alerge trei stadii. Dar cel ce înțelege Viciul în sine, Răul în sine, nu va fi oare capabil să înțeleagă simpla alteritate a aproapelui său? Așa că dacă vrem să comunicăm, dacă vrem să fim altruiști, trebuie, ca un prim exercițiu, să prețuim viciile și păcatele, să găsim părțile lor bune și să le preamărim.

Și acum să discutăm despre minciună. Câte calități minunate i se cer omului ca să fie un mincinos adevărat! Acesta trebuie să fie bun și amabil: ce este minciuna dacă nu dorința de a vedea lumea mai bună și mai frumoasă decât groapa de gunoi mizerabilă, noroioasă, în care trăiește? Trebuie să fie isteț și reținut, căci altfel cine să-i dea crezare? Trebuie să fie precum un poet, un arhitect sau un compozitor, căci altfel cum va fi capabil să proiecteze după bunul său plac, impetuos, acest nou edificiu a cărui responsabilitate o deține în exclusivitate, și care se numește minciună? Să ne amintim apoi cutezanța mincinosului: precum aventurierul sau pionierul, el va risca să se expună sau să se descalifice la fiecare pas. Să mai amintim cât de ferm și de tenace este mincinosul în a ascunde adevărul în interiorul său; el îl adăpostește și îl leagănă ca pe o comoară neprețuită, pe care numai câțiva ochi sunt demni să o vadă.

Așa arată, în linii mari, zidul de calități înalte ridicat în jurul miezului dur al viciului; păcatul este un magnet pentru virtuți, folosindu-se de calitățile bune ca de niște auxiliare fără de care n-ar putea supraviețui. Răul este profund îndatorat binelui. Este, vai, atât de stânjenitor uneori să-ți încasezi polițele! (Briefly, in praise of lying, The Kenyon Review, 1981. trad. Paul Tumanian)